Confidenţialitate


Klaus Iohannis: ”Avem oarecare dificultăți de comunicare cu Parlamentul. Ei sunt oarecum paraleli cu ce se întâmplă în România”


Klaus Iohannis: ”Avem oarecare dificultăți de comunicare cu Parlamentul. Ei sunt oarecum paraleli cu ce se întâmplă în România”

Prezent  la dezbaterea “Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploiești”, Klaus Iohannis a comentat și situația actuală politică din România.

“În ultima vreme, avem oarecare dificultăți de comunicare cu Parlamentul. Ei sunt oarecum paraleli cu ce se întâmplă în România și este păcat”, a spus Klaus Iohannis.

“Cred că ar ajuta un pic dacă mai multă lume ar fi mai activă și i-ar vizita, de exemplu, pe parlamentari, nu pe cei de față, aceștia sunt activi, de aceea au venit, dar sunt unii care pot fi văzuți mai degrabă la televizor sau în altă parte și mai rar în contact cu cetățenii reali. Cred că aici este o pârghie insuficient exploatată”, a completat președintele României.

Klaus Iohannis a trezit numeroase reacții pe rețelele de socializare după ce s-a deplasat azi la Ploiești folosind trenul. Șeful statului a comentat, la coborârea din tren, durata mare a unor călătorii pe calea ferată. Întrebat dacă şi-a cumpărat bilet şi cât costă, el a răspuns: „Credeţi că merg fără bilet? (..) În jur de 26 de lei, cu clasa 1”.

De asemenea, întrebat despre întârzierile pe care le acumulează trenurile, Iohannis a răspuns: „Şi acesta este un aspect dacă vrem să folosim trenul pentru a circula prin ţară şi bine ar fi să ajungem iarăşi acolo”.

Dezbaterea la care a luat parte președintele este organizată de autorităţile locale și are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri.

 


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează