Confidenţialitate


Noi reguli pentru imigranții din Marea Britanie. Printre ele se numără testele de limba engleză pentru toți solicitanții de viză. Keir Starmer: „Experimentul s-a terminat” | AUDIO


Noi reguli pentru imigranții din Marea Britanie. Printre ele se numără testele de limba engleză pentru toți solicitanții de viză. Keir Starmer: „Experimentul s-a terminat” | AUDIO

Reguli mai stricte pentru imigranți în Regatul Unit: Guvernul din Marea Britanie a prezentat planul de revizuire a sistemului de imigrație. „Experimentul s-a încheiat” a declarat premierul Keir Starmer, care a expus ideile din așa-numita „Carte Albă” a imigrației.

Teste de limba engleză pentru toți solicitanții de viză

Modificările propuse includ: teste de limba engleză pentru toți solicitanții de viză și pentru persoanele aflate în întreținerea acestora. Muncitorii străini vor trebui, de asemenea, să aștepte 10 ani pentru a se putea stabili în Regatul Unit, în loc să obțină automat acest statut după cinci ani.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Publicăm o Carte Albă privind imigrația, o strategie care este absolut esențială pentru Planul meu pentru schimbare. Această strategie va prelua în sfârșit controlul asupra granițelor noastre și va închide cartea pe un capitol mizerabil pentru politica noastră, economia noastră și țara noastră. „Reluăm controlul.” Toată lumea știe acel slogan (…) A fost total invers. Între 2019 și 2023, chiar dacă mergeau prin țara noastră spunându-le oamenilor (…) că vor reduce imigrația, migrația netă a crescut patru ori. Până în 2023, a ajuns la aproape 1 milion, adică aproximativ populația din Birmingham, al doilea oraș ca mărime. Asta nu este control – este haos”, a declarat Keir Starmer.

Keir Starmer: „Experimentul s-a terminat”

Vizele pentru lucrătorii străini calificați vor fi limitate în timp în cazul celor care nu ocupă un loc de muncă la nivel de studii universitare. Premierul vrea, de asemenea, să reducă recrutarea din alte țări a lucrătorilor în sectorul de îngrijire (a bătrânilor și a persoanelor cu nevoi speciale), spre nemulțumirea centrelor din domeniu care spun că activitatea lor ar fi dată peste cap.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Astăzi acest guvern laburist închide laboratorul. Experimentul s-a terminat. Vom livra ceea ce ați cerut și ne vom relua controlul asupra granițelor. Fac asta pentru că e drept, este corect, pentru că eu cred în acest lucru. Națiunile depind de reguli, reguli corecte. Uneori sunt scrise, de multe ori nu sunt, dar oricum, ele dau formă valorilor noastre. Cu o națiune diversă ca a noastră, aceste reguli devin și mai importante. Fără ele, riscăm să devenim o insulă de străini, nu o națiune care merge înainte împreună”, a mai spus Keir Starmer.

Migrația netă (numărul de persoane care vin în țară, minus numărul care pleacă) ajunsese la 728.000 până în iunie 2024.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Prima întâlnire a Papei Leon al XIV-lea cu presa. Suveranul Pontif a vorbit despre jurnaliștii încarcerați pe timp de război | AUDIO

 


Ultimele stiri
Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO

Arad: Dig panoramic de două milioane de euro, vandalizat. Administrația Bazinală de Apă Mureș: „Am sesizat poliția locală,…

Lista miniștrilor propuși de PNL și UDMR pentru Guvernul Mureșan. Cine ar putea face parte din Cabinet |…

Siegfried Mureșan: „Îmi doresc sprijinul PSD”. Ce a discutat premierul desemnat cu Nicușor Dan la Cotroceni | VIDEO

Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată pentru acte false de cetățenie română | AUDIO

Ministerul Sănătății vrea să stabilească reguli de autorizare a astrologiei medicale, Feng Shui-ului și terapiei holografice | AUDIO

Bacău: Copilul de patru ani dispărut în Dofteana a fost găsit fără viață în albia râului Trotuș |…

Salariul mediu net în România a fost de 5.266 de lei în 2025. Bucureștiul, la peste 7.000 de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează