Confidenţialitate


Jurnalista Christiane Amanpour a anunțat că are cancer ovarian


Jurnalista Christiane Amanpour a anunțat că are cancer ovarian

Una dintre cele mai cunoscute jurnaliste din lume,  Christiane Amanpour, de la postul american CNN a anunţat că are cancer ovarian.

Într-o postare video de un minut, Christiane Amanpour a făcut mărturisirea de dragul transparenței dar și pentru a sfătui toate femeile din lume să -și facă investigațiile la timp și să fie atente la ce semnale le transmite corpul.

În vârstă de 63 de ani, mama unui fiu, Christiane Amanpour  a făcut mărturisirea că are cancer ovarian de acasă, de la Londra. Jurnalista, care are în spate o carieră de aproape 40 de ani, a povestit că s-a operat deja, iar prognosticul este unul bun.

Șefa corespondenților de la rețeaua americană CNN spune că le este recunoscătoare medicilor, dar și sistemului de asigurări medicale din Marea Britanie. Urmează câteva luni de chimioterapie, iar postul american a anunțat că jurnalista vrea să-și reia munca în câteva săptămâni.

Ea face un apel la toate femeile să se informeze, să nu neglijeze investigațiile medicale curente, să-și asculte corpul și să  nu ignore nici cel mai mic semn de boală. Cancerul ovarian este depistat în majoritatea cazurilor în faze avansate când prognisticul de viață este de obicei scurt.

Christiane Amanpour realizează emisiuni de interviuri cu cele mai mari personalități din lume. A transmis din zonele de conflict ani la rând.

 

 


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…