Confidenţialitate


Jurnal de Bord: Mileștii Mici, orașul subteran al vinului, intrat în Cartea Recordurilor


Jurnal de Bord: Mileștii Mici, orașul subteran al vinului, intrat în Cartea Recordurilor

Dacă suntem în sezonul mustului și al vinului, scriem azi Jurnalul de Bord dintr-un loc devenit celebru tocmai grație strugurilor transformați în licoarea magică. Doar că pentru asta trecem Prutul.

Mileștii Mici este o localitate situată la 20 km la sud de Chișinău, în Raionul Ialoveni din Republica Moldova. Localitatea a devenit faimoasă pentru colecția sa de vinuri, cu ajutorul căreia a intrat în Cartea Recordurilor. Este cea mai mare colecție de vinuri din Europa, cu peste 1,5 milioane de sticle de colecție.

Galeriile subterane “Mileștii Mici” sunt impresionante și e bine de știut că aveți nevoie de o rezervare pentru a le putea vizita iar grupul minim este de 5 persoane. Puteți alege să degustați vinuri, dar și să vă delectați cu bucate alese, contra cost, desigur.

În subteran temperaturile sunt în jur de 12-14 grade Celsius, așa că indiferent dacă faceți vizita într-o zi călduroasă sau una friguroasă, pentru subteran tot s-ar putea să mai aveți nevoie de haine în plus.

Vinurile păstrate aici sunt adunate încă din 1986 şi 2018. Galeriile calcaroase naturale cu o lungime totală de 200 km pot fi parcurse cu mașina, cu ajutorul unui ghid.

De la Mileștii Mici vă recomandăm o întoarcere în Chișinău, unde vă rămâne suficient timp pentru a explora cel puțin central orașului, cu un aer pitoresc.

În Moldova se ajunge ușor cu mașina sau avionul, prețurile nu sunt deloc mari, iar orașele de peste Prut vă vor oferi suficiente motive pentru a reveni cel puțin pentru un city break.
Cetăţenii români care doresc să călătorească în Republica Moldova nu au nevoie de viză.

Intrarea în Republica Moldova se face în baza paşaportului valabil cel puţin 3 luni de la data intrării sau a cărţii de identitate românești.

FOTO: Bogdan Nicolae


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează