Confidenţialitate


Jumătate din țară, sub cod galben de vreme rea


Jumătate din țară, sub cod galben de vreme rea

Vremea se va răci accentuat începând de vineri, urmând să devină deosebit de rece pentru această perioadă, chiar geroasă noaptea și dimineața.

De asemenea, vineri și sâmbătă vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, mixte în Transilvania și mai ales sub formă de ninsoare în zonele montane.

În Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia, la început vor fi ploi, care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, potrivit meteorologilor.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben valabilă de vineri, 22 februarie, de la ora 14:00, până sâmbătă, 23 februarie, la ora 16:00, care vizează ninsori și strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului și răcire accentuată a vremii.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mixte în Transilvania și mai ales sub formă de ninsoare în zonele montane, moderate cantitativ în Carpații Meridionali, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia, la început vor fi ploi, care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare.

Vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de 45…55 km/h. Local se va forma ghețuș.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această dată, geroasă noaptea și dimineața, mai ales în regiunile nordice și centrale.

O altă avertizare meteo, emisă pentru intervalul 22 februarie (vineri), ora 16:00 – 23 februarie (sâmbătă), ora 16:00 vizează intensificări susținute ale vântului în Banat, Crișana, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, viscol la munte.

În Banat, Crișana, Muntenia, Dobrogea și în sudul și centrul Moldovei vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 55…65 km/h și izolat 70 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare, cu viteze peste 90…100 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

Pentru Capitală a fost emisă, de-asemenea, o prognoză specială de vreme rea.

Vremea se va răci în Capitală în următoarele două zile, cu viteze ale vântului la rafală de până la 65 de kilometri pe oră.

Potrivit prognozei speciale publicată de Administrația Naționalăde Meteorologie (ANM), va ploua, dar spre seară și noaptea, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.


Ultimele stiri
Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…