Confidenţialitate


Judetul Mehedinti, puternic afectat de inundatii


‘

‘

‘

‘

Sediul Finanţelor Publice Orşova și zeci de gospodării din Mehedinți au fost inundate, luni, în urma ploilor abundente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență suplimentând numărul forțelor de intervenție.

‘

Directorul Finanţelor Publice Orşova, Alexandra Băloi, a declarat, luni dimineaţă, că la începerea programului angajaţii au constatat că apa a intrat în garajul şi în încăperea în care se află tezaurul şi arhiva instituției.

‘

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, pompierii au fost solicitaţi să intervină la zeci de gospodării inundate, conducerea instituției suplimentând numărul forţelor de intervenție

‘

‘


Ultimele stiri
Posibilă incursiune cu drone la Iași și Neamț, în județe din Moldova. | AUDIO

Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează