Confidenţialitate


Judecatorul Stan Mustata a fost arestat


Judecătorul Stan Mustaţă a fost arestat, în această noapte.

‘

Magistratul Curţii de Apel Bucureşti este suspectat de luare de mită şi trafic de influenţă.

‘

În schimbul banilor, ar fi promis sentinţe favorabile unor inculpaţi.

‘

Complice i-ar fi fost o grefieră de la instanţa bucureşteană. Și aceasta a fost arestată azi noapte pentru 30 de zile.

‘

Magistratul Stan Mustață ar fi trebuit să judece ieri un termen în procesul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, în care Dan Voiculescu a fost condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare cu executare.’

‘

Colegii de muncă ai judecătorului Stan Mustață și ai grefierei Mariana Curea au considerat că probele procurorilor sunt suficiente pentru a-i trimite preventiv după gratii.

‘

Avocații celor doi au contestat însă decizia la instanța supremă.

‘

În același dosar mai sunt urmăriți penal și doi apropiați ai judecătorului de la Curtea de Apel București. Prin intermediul lui Ion Boraciu şi Florian Alexandru, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor sentințe favorabile.

‘

‘

Procurorii spun că din octombrie anul trecut, inculpații au accesat informaţii confidenţiale din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Așa luau legătura cu persoanele cercetate și le cereau bani.

‘

De exemplu, Stan Mustață ar fi cerut mită inclusiv de la Mihai Stoica, care făcuse o cerere pentru anularea condamnării din dosarul transferurilor. La fel ar fi procedat și în cazul lui Dan Voiculescu.

‘

Întrebat dacă nu e cam urât finalul său de carieră, judecătorul a spus că singurul lucru pe care nu l-ar mai face ar fi alegerea prietenilor.

‘

‘

Stan Mustață ar fi trebuit să judece ieri dosarul privatizării Institutului de cercetări alimentare în care Dan Voiculescu a fost condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare cu executare.

‘

Termenul va fi reluat la jumătatea acestei luni.


Ultimele stiri
Accident feroviar Spania. MAE anunță că un cetățean român a fost rănit

Atac cibernetic de amploare în Republica Moldova. Datele a peste 700.000 de moldoveni ar fi fost accesate de…

Justiţia sârbă va redeschide dosarul prăbuşirii acoperişului gării din Novi Sad | AUDIO

Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei

Cetățeanul ucrainean și cei doi cetățeni din Belarus, suspectați că ar fi implicați în tentativa de sabotaj de…

Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Umbră de rață pe miros de varză

Proteste în Italia și Turcia / În Peninsulă va fi grevă generală. Circulația trenurilor, transportul rutier și cel…

Noi detalii privind accidentul feroviar din Spania. Centrul de control nu a respectat protocoalele de siguranță, potrivit unor…

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează