Confidenţialitate


Judecatorul Mustata stabilea spagile in baie, unde tragea apa la toaleta pentru a nu fi interceptat


Judecătorul Stan Mustață se întâlnea cu grefiera Mariana Curea într-un apartament din cartierul bucureștean Colentina. Acolo erau prezenți și intermediarii șpăgilor: Ion Boraciu şi Florian Alexandru.

‘

De teama interceptărilor, judecătorul le cerea celorlalți să discute în baie cu apa de la robinet deschisă sau în timp ce trăgea apa la toaletă. Mai mult, Mustață îndepărta telefoanele mobile din locuință.

‘

Abia apoi începeau negocierile pentru șpăgi. La începutul acestei luni, procurorii au suprins o conversație despre dosarul lui Mihai Stoica. Acesta a depus o cerere la Curtea de Apel prin care solicita anularea condamnării primite în dosarul transferurilor. Stan Mustață era dispus să-l elibereze în schimbul unei sume de bani: ‘Si la MEME? la MEME? Nelu, Nelu, la MEME? I-am admis in principiu, ca se admite. Pana pe 16, spune-i: ‘Ba, ti-am zis ca de admis in principiu, ma obliga legea, da’ mai departe…”. Mihai Stoica ar fi refuzat să plătească pentru o sentință favorabilă: ‘Nu vrea, ca zice ca pe bune iese și… ‘. Acest lucru l-a enervat pe judecător: ‘Fir-ar mama ei a dracu’!’.

‘

Într-o altă discuție Mustață a vehiculat și o sumă de bani în schimbul eliberării lui Mihai Stoica: ‘Ce ai facut cu MEME? Mai poti sa faci ceva cu MEME? Cincizeci, patruzeci, treizeci. Sub treizeci da-l în … ‘.’ În fața colegilor săi de la Curtea de Apel București care au decis arestarea preventivă, judecătorul a respins toate acuzațiile.


Ultimele stiri
Accident feroviar Spania. MAE anunță că un cetățean român a fost rănit

Atac cibernetic de amploare în Republica Moldova. Datele a peste 700.000 de moldoveni ar fi fost accesate de…

Justiţia sârbă va redeschide dosarul prăbuşirii acoperişului gării din Novi Sad | AUDIO

Șase milioane de luminițe vor împodobi, în această iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei

Cetățeanul ucrainean și cei doi cetățeni din Belarus, suspectați că ar fi implicați în tentativa de sabotaj de…

Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Umbră de rață pe miros de varză

Proteste în Italia și Turcia / În Peninsulă va fi grevă generală. Circulația trenurilor, transportul rutier și cel…

Noi detalii privind accidentul feroviar din Spania. Centrul de control nu a respectat protocoalele de siguranță, potrivit unor…

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează