Confidenţialitate


Judecătorul din Dosarul Colectiv iese la pensie. Procesul se reia


Judecătorul din Dosarul Colectiv iese la pensie. Procesul se reia

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, marţi, cererea de pensionare depusă de Valeriu Mihail Terceanu, care este judecător în dosarul Colectiv, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

În acest caz, procesul ar putea fi reluat de la zero, potrivit normelor în vigoare.

Reprezentanţii victimelor din incendiul Colectiv au acuzat de nenumărate ori tergiversarea dosarului.

Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv, a declarat că, până la sfârşitul acestui an nu se va mai întâmpla nimic în procesul „Colectiv”, după ce judecătorul Valentin Terceanu a cerut pensionarea.

„Acel judecător are nevoie să cerceteze dosarul și, să nu uităm, dosarul are un volum uriaș. Următoarea ședință ar fi trebuit să fie în septembrie. probabil se va prelungi până în 2019, cu un judecător nou, care va cere, probabil, alte probe. Mie mi s-ar părea normal ca dosarul să continue. Desigur, noul judecător are nevoie de timp să cerceteze dosarul, va cere noi dovezi, noi anchete … ceea ce mi se pare normal. Noi, oricum, nu suntem mulțumiți de cum s-au produs anchetele. dar … să iei dosarul de la zero, ar fi bătaie de joc!” – a declarat Eugen Iancu pentru Europa FM.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa