Confidenţialitate


Judecătorii decid dacă acceptă introducerea statului în procesul Colectiv, pentru plata despăgubirilor


Judecătorii decid dacă acceptă introducerea statului în procesul Colectiv, pentru plata despăgubirilor

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 decid, marţi, dacă acceptă o cerere a urmaşilor celor decedaţi şi a răniţilor în clubul Colectiv ca statul să fie parte în proces, prin Ministerul Finantelor Publice, pentru plata despăgubirilor. Rudele celor decedați vor tragerea la răspundere a autorităților, având în vedere modul în care au acţionat după izbucnirea incendiului în urma căreia şi-au pierdut viaţa 64 de tineri. Decizia va fi definitivă.

Cererea a fost discutată și pe 21 martie, pronunţarea asupra solicitării fiind amânată pentru 4 aprilie.

Mai mulţi avocaţi au solicitat atunci introducerea în cauză a statului român, cu intenţia de a fi tras la răspundere, având în vedere că Ministerul Sănătăţii nu ar fi luat toate măsurile pentru a salva victimele incendiului.

Rudele celor decedaţi şi răniţii din Colectiv au cerut ca în proces să fie introdusă şi firma care a organizat concertul din club, unul dintre avocaţi susţinând că solicitarea este admisibilă deoarece a fost un contract semnat în acest sens. Judecătorul a respins, însă, cererea.

Procurorii Parchetului instanţei supreme i-au trimis în judecată pe George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, pe Daniela Ioana Niţă şi Mihai Cristian Niţă, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists care au instalat artificiile folosite în seară concertului din 30 octombrie 2015 şi pe pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent în club.

Aceştia sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în formă agravată şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. În plus, Daniela Niţă este judecată şi pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

De asemenea, SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în formă agravată.

Și artificierul Marian Moise este anchetat de procurori pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. Marian Moise a fost trimis de firma Golden Ideas Fireworks Artists să pună artificiile în clubul Colectiv, la concertul trupei Goodbye to Gravity. Ancheta în cazul său a început mai târziu pentru că acesta a fost rănit în urma incendiului.

Dosarul fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost instrumentat de procurorii DNA, care în 5 mai 2016 l-au trimis în judecată pe fostul edil, alături de alţi trei funcţionari din primărie, sub acuzaţia de abuz în serviciu.

Cei patru sunt acuzaţi că au eliberat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare pentru clubul Colectiv, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la securitatea la incendiu.

În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.


Ultimele stiri
Platforma E-BLOC, folosită de mii de asociații de proprietari pentru plata întreținerii, suspendată temporar de BNR. Proprietar de…

Alexandru Rogobete: Susțin gărzi de 12 ore în spitalele de urgență și în specialitățile unde se pretează./ Am…

Cum pot fi interpretate declarațiile lui Donald Trump de la Forumul Economic Mondial. Analistul Iulian Chifu: „O formulă…

Al treilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, adus în țară din Indonezia. Bărbatul era…

Trump pune sub semnul întrebării angajamentul NATO de a apăra SUA: „Noi vom fi acolo pentru ei 100%,…

Europarlamentarul PNL Daniel Buda: Toate mărfurile care vin din Mercosur în interiorul UE sunt verificate, deoarece firmele și…

Oana Țoiu, despre pretențiile președintelui Donald Trump asupra Groenlandei: „Un teritoriu al unei țări, dar mai ales al…

Nume mari de la Hollywood, pe lista de nominalizări la premiile Zmeura de Aur | AUDIO

Președintele Donald Trump, la Forumul Economic Mondial: „Iubesc Europa, vreau să o ducă bine, dar nu se îndreaptă…

Piața Victoriei. Invitat este ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete