Confidenţialitate


Judecătoria Ploiești a admis cererea de liberare condiționată a Elenei Udrea. Decizia nu e definitivă


Judecătoria Ploiești a admis cererea de liberare condiționată a Elenei Udrea. Decizia nu e definitivă

Judecătoria Ploieşti a admis marţi, 1 iulie, cererea de eliberare condiţionată din penitenciar a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Decizia instanței nu e definitivă.

„Admite cererea de liberare condiționată formulată de persoana condamnată Udrea Elena Gabriela. Dispune liberarea condiționată a persoanei condamnate Udrea Elena Gabriela, în prezent deținută în Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, din executarea pedepsei de șase ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 116/27.05.2025 a Tribunalului Prahova, Mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 130/17.06.2025 emis de Tribunalul Prahova, dacă nu este arestată în altă cauză. Se atrage atenția asupra dispozițiilor art. 61 din Codul penal din 1969 privind efectele liberării condiționate, respectiv cu privire la faptul că pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei, 28.08.2027, persoana condamnată nu a săvârșit din nou o infracțiune, precum și la consecințele la care se expune dacă comite din nou o infracțiune în acest termen. În temeiul 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de trei zile de la comunicare, în temeiul art. 587 alin. (3) Cod procedură penală. Pronunțată astăzi, 01.07.2025, prin punerea soluției la dispoziția persoanei condamnate și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în minuta instanței.

Elena Udrea este în prezent internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, după ce, duminică, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale ca urmare a unui diagnostic de colecistită acută.

La sfârşitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestaţia la executare formulată de Udrea şi a dispus deducerea din pedeapsa de şase ani închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul „Gala Bute” a unei perioade cumulate de circa opt luni.

Fostul ministru al Turismului se află în Penitenciarul Târgşor din iunie 2022, după extrădarea din Bulgaria.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 şi condamnată definitiv în iunie 2018, însă a fugit înainte de pronunţarea sentinţei, A fost ulterior prinsă şi încarcerată în Costa Rica.

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.

Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la trei milioane de euro.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează