Confidenţialitate


Judecătoarea Elena Burlan, acuzată de DNA de luare de mită, s-a pensionat | AUDIO


Judecătoarea Elena Burlan, acuzată de DNA de luare de mită, s-a pensionat | AUDIO

S-a pensionat judecătoarea Elena Burlan, care a scăpat de o eventuală condamnare definitivă fiindcă faptele s-au prescris. În primă instanță, judecătoarea fusese condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită de la interlopi prin intermediul unei ghicitoare. Elena Burlan-Puşcaş este soţia lui Marcel Puşcaş, preşedintele clubului FCU Craiova.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pentru că îndeplinește criteriile de pensionare, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti a Elenei Burlan-Puşcaş.

În mai 2018, aceasta fost suspendată din funcţie, iar după ce dosarul său a fost închis, judecătoarea va primi toate salariile restante și va beneficia de pensie specială.

În martie anul acesta, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus încetarea procesului în care aceasta era acuzată, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

Instanța supremă a dispus doar confiscarea a 10.000 euro de la judecătoare. Ea a fost acuzată de DNA de luare de mită pentru că, având pe rol un dosar în care membri ai clanului Vică din Chitila erau acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, ea a acceptat să primească mită pentru a schimba arestul preventiv cu obligativitatea de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi pentru a pronunţa o hotărâre de condamnare cu suspendare faţă de cei nouă inculpaţi din dosar.

Banii ar fi fost primiţi prin intermediul unei ghicitoare, cu care judecătoarea avea o relaţie apropiată și care o vizita pe Elena Burlan acasă, dar şi la Tribunal.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Iași: 14 percheziții și mai multe rețineri pentru trafic de persoane și proxenetism. Acțiune comună a DIICOT Iași, BCCO Iași și anchetatori din Marea Britanie


Ultimele stiri
Papa Leon, reacție dură față de liderii lumii care încep războaie, la slujba de Florii de la Vatican…

Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor