Judecata de joi: Țara noastră-i țara noastră… (AUDIO)

Cristian Tudor Popescu: „Ne bucurăm că ai venit în țara noastră!”. La prima vedere, propoziția rostită de dna Firea în vreme ce se învârtea pe lângă Simona Halep în „uralele” publicului de pe Arena Națională, pare o cretinărie. Cum, adică, ne bucurăm că ai venit în România?  Da ce, urma să se ducă Simona în Mazagascar? Sau în Costa Bica? Și ne bucurăm că a ales, din fericire, România?

Și totuși, cretinăria își are noima ei. Străduindu-se să acopere marea de fluierături și strigăte de huo, dna Firea a zbierat pur și simplu la Simona cuvintele de mai sus și alte câteva. De fapt, nu se mai adresa învingătoarei de la Roland Garros, ci încerca să răspundă valurilor de dispreț în care o înecau tribunele. De aceea i-a țâșnit pe gură „… ai venit în țara noastră!”.

Cuvântul „noastră” are o istorie în dictatura comunistă din România. În discursurile oficiale se spunea: „Au intervenit organele noastre de Securitate”, ca și cum securiștii erau, cu duioșie, familia noastră, sânge din sângele nostru, cum scria Marin Preda.

Aveam, de asemenea, „Partidul nostru”, ceea ce însemna că toți cetățenii muncitori și cinstiți din România nu puteau fi decât membri de Partid, cu carnet sau „cu sufletul”.

Industria era și ea „a noastră”, comerțul, „comerțul nostru socialist”, școala, „școala noastră”, iar echipele sportive feminine, „fetele noastre” – cum ar suna asta acum, când, la handbal, de pildă, nenumărate „străineze” de valoare întăresc echipele românești!…

Și, bunînțeles, „țara noastră”. Ceea ce însemna că ea, țara, nu este a străinilor, a spionilor imperialiști, a rămășițelor burghezo-moșierești, cozi de topor ale agenturilor lagărului capitalist. Țara aparținea oamenilor muncii socialiste, prin, firește, reprezentanți…

Orice român care se ducea în Occident și se mai întorcea în țară era verificat la fir de păr, ca să se depisteze posibila sa contaminare cu idei și năravuri vestice.

Dna Firea i s-a adresat Simonei ca unei transfuge care s-a dus pe la Paris și a hotărât să se întoarcă totuși în „țara noastră”, fiind un exemplu deosebit de util pentru propaganda dictaturii. Iar celor din tribune le transmitea, cu acel „țara noastră” strigat din bojoci, ceea ce le-a detaliat mai târziu: că nu sunt altceva decât „niște soroșiști bine organizați, echipe de cetățeni cu venin, plasate strategic”.

Senatorul PSD Țuțuianu, fost ministru al Apărării, i-a numit „fasciști și naziști”, avertizând că „Dacă lăsăm să se întâmple astfel de lucruri, consecințele vor fi grave pentru societate”.

Care „astfel de lucruri”? Huiduieli, nu la Operă, ci pe stadion? Trebuie sugrumate huiduielile de pe stadioane?

Iar pentru jupânul maxim, Dragnea, fanii Simonei Halep scoși din sărite de dna Firea, ca și toți cei care nu îmbracă rubașca albă a PSD, sunt, nici mai mult, nici mai puțin decât șobolani – care trebuie, desigur, stârpiți.

S-a mai văzut asta în istoria propagandei. În virulentul „documentar” antisemit Der Ewige Jude (Evreul etern), realizat în 1940, la comanda lui Goebbels, prim-planuri cu evrei din ghetouri alternează cu imagini ale unor cuiburi colcăitoare de șobolani. Era pregătirea pentru  Die Endlösung, Soluția Finală a camerelor de gazare.

Dând măsura a ceea ce e în stare să facă dacă va deține puterea totală, PSD a mers până la abjecția încremenitoare de a comunica public că huiduielile de pe Arena Națională erau adresate… Simonei Halep! Prin urmare, în ochii Europei și lumii, România trebuie să fie țara unde mii de cetățeni își iau cu huo campioana care vine să împartă trofeul cu ei!…

Astăzi începe Campionatul Mondial din Rusia. În 1978, când competiția s-a desfășurat în Argentina dictaturii lui Jorge Videla,  marii fotbaliști Iohann Cruyff și Paul Breitner au refuzat să participe pentru că, spunea Cruyff: „Nu accept să joc fotbal când la un kilometru de stadion unor oameni li se smulg unghiile”. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la Campionatul European de Fotbal din 2020 pe și pe lângă stadioanele românești…”