Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Poporul asmuțit

Oameni serioși îi tot dau cu respectarea democrației și cer „dezbatere” între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.

Să ne deslușim. Democrație înseamnă vot liber, direct, universal și secret desfășurat în condiții legale. Campania electorală nu are prevederi speciale pentru candidați.

Fiecare e liber să-și facă programul electoral cum dorește. Nu sunt obligatorii aparițiile tv sau emisiunile radio, conferințele de presă, nici chiar întâlnirile cu alegătorii. Respectivul, cu expresia președintelui Constantinescu înainte de turul II 1996, se poate duce la pescuit pe toată perioada campaniei, dacă, în înțelepciunea lui, consideră că așa va obține mai multe voturi.

Așa-zisa dezbatere finală este, de fapt, o zbatere.

„Cetățenii pot astfel să cunoască mai bine ideile și programele candidaților”. Idei și programe, o lae. Fiecare vine cu lovituri sub centură, pregătite de echipa de campanie, pe care se zbate să i le aplice adversarului, spre deliciul publicului, care se uită ca la un meci de box.

Din întâlnirea Geoană-Băsescu, 2009, mai ține minte cineva vreo idee din programele lor? Nu a rămas în memoria colectivă decât întrebarea lui Băsescu „Da, aseară, la Vântu, v-a plăcut?”.
Iliescu-Constantinescu, 1992 – „Domnule, dumneavoastră vreți să întărim relațiile cu Taiwanul în detrimentul celor cu China!?”, întrebare pe care Constantinescu n-a mai putut s-o dreagă prin niciun răspuns.

Constantinescu-Iliescu, 1996 – „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?”, la care Ion Iliescu a dat un răspuns chiar bine articulat și convingător, dar cine să și-l mai amintească?

Băsescu-Năstase, 2004 – „Blestemul celor doi comuniști”, glonțul de argint al lui Băsescu, și prăbușirea lui Năstase în fața întrebării „Cum vă simțiți, domnule prim-ministru, când vedeți sângele pe botul căprioarei împușcate?”. Atât.

Date fiind diferențele uriașe, de tot felul, între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, întâlnirea ar consta în atacuri joase și victimizări feministe ale lui Dăncilă la adresa adversarului, din care șefa PSD nu poate decât să câștige, având în vedere nivelul „lower than the whale shit” (dna Dăncilă, ca patrioată, nu parlește limbi străine, deci am fost politicos folosind această expresie a pușcașilor marini) de la care pleacă.

Iohannis nu are cum să răspundă la același palier, pentru că e președinte în exercițiu, are aproape 2 metri și 15 puncte procentuale avans. Din aceste „înălțimi”, nu poate decât să piardă dacă se angajează în dispută cu „biata femeie”, „mititica” Dăncilă.

Scopul principal pe care îl urmărește fosta premier este să ațâțe emoțional masele împotriva lui Iohannis, prin orice mijloace, căci e ultima ei șansă. Ce altceva să facă o candidată care mulțumește că a fost votată cu inima, adicătelea alegătorii ei nu au creier, gândesc cu ventriculul stâng, cu aorta, cu coronarele, nu e clar.

Nu altfel procedează Dan Barna. După ce astă-vară a cerut să fie confirmat în funcție de poporul userist, pentru eventualitatea, concretizată, că nu va intra în turul II, acum se folosește de arma pe care și-a pregătit-o prevăzător. Cere vot de încredere din partea aceluiași popor userist, pentru a-i bloca pe, nu baronii, să zicem viconții USR care îi cer decontul pentru înfrângerea rușinoasă. „Voința poporului, tovarăși!”, cum se închidea gura înainte de 1989.

Și Dăncilă, și Barna vor să asmută poporul ca pe o haită de câini de luptă împotriva celor cu care se confruntă la vârf. Ceea ce nu crez să aibă a face cu mai sus invocata democrație.

Cristian Tudor Popescu, în Deșteptarea, la Judecata de Joi: