Confidenţialitate


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Numai unii iau Capacitatea sau Bacul. Tovarăși, cinstit e să nu le mai ia nimeni!


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Numai unii iau Capacitatea sau Bacul. Tovarăși, cinstit e să nu le mai ia nimeni!

De niște ani încoace, la examenul de Bacalaureat sau de Capacitate s-au redus mult posibilitățile de a copia, adică de fals și uz de fals. Testările actuale sunt mai corecte. Că sunt și mai eficiente, că probează cu adevărat gândirea liberă și creativă a elevilor, și nu capacitatea de a-și lipi momentan pe creier niște informații, date apoi uitării într-un timp record, nu e deloc sigur, dar acest subiect necesită o discuție separată.

Clasa politică, alcătuită cu precădere din sfertodocți, agramați și analfabeți funcțional, a reacționat instinctiv. Nu numai PSD, protectorul dintotdeauna al loazelor cu părinți care votează (acum, în cap cu G. Firea), dar și lideri ai „dreptei”, ca Traian Băsescu („Profesorii sunt niște unii care alergau după tine cu note proaste, hă, hă, hă”) sau Ludovic Orban, care spunea despre examenul de rezidențiat, pe care guvernul său nu era în stare să-l organizeze: „Acest examen nici nu e necesar”.

Covidul a oferit un bun prilej pentru „sufletiștii” (de la suflat, nu de la suflet) din politică să sară cu propunerea de a nu se mai ține examene, fiind înlocuite cu media notelor din clasele V-VIII, respectiv IX-XII. Consiliul Legislativ a avizat favorabil un astfel de proiect de lege depus în Parlament de un deputat PMP. Asta ar însemna iarăși o falsificare a rezultatelor procesului de învățământ – nu putem să ne facem că nu știm ce diferență este între un 7 (șapte) obținut la, să zicem, Colegiul Național Mihai Viteazul din București și un 10 (zece) la ziceți dumneavoastră unde. Ca să nu mai vorbim de cei care n-au luat Bacul în anii trecuți și care l-ar primi astfel pe daiboj.

Ar fi o etichetare dureroasă a actualei generații față de cele trecute și viitoare – „Ăștia sunt ăia intrați fără examen”.

Capacitatea și Bacalaureatul trebuie să aibă loc. Deja, o mare nedreptate s-a făcut sutelor de mii de elevi fără acces la internet, care nu au avut parte de niciun fel de școală în aceste luni. (Un televizor se mai găsește prin orice casă, cât de săracă. De ce nu s-a folosit Televiziunea Publică pentru a-i ține în contact cu programa?). Ca și celor pe care părinții nu îi lasă să se ducă la orele de pregătire pentru examene.

Verificarea temperaturii la intrarea în sala de examen poate fi anulată prin excepție. În supermarketuri și locuri de muncă, oamenii se duc în fiecare zi și e foarte greu să fie supravegheați în interior – termotestarea are rost. Dar, în școală, examenul se desfășoară în doar câteva zile, iar elevii pot fi separați prin măsuri stricte, a căror aplicare poate fi controlată de cadrele didactice și autorități, chiar de poliție. Șansele de transmitere a virusului pot fi mai mici decât în orice alt loc public. În ciuda faptului că ministreasa Anisie, un fel de Dăncilă liberală, e mai rea decât covidul.

Îmi amintesc un băiat care, la întrebarea reporterului dacă a învățat pentru examen, răspundea vesel anțărț: „Păi, nu prea, că am fost la mare cu prietenii…”.

Deci, ce facem, deschidem terasele și plajele și închidem examenele? Adică de ce numai unii să ia Capacitatea sau Bacul? Tovarăși, cinstit e să nu le mai ia nimeni!

Cristian Tudor Popescu la Judecata de Joi, în Deșteptarea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Un deţinut a evadat de la Penitenciarul Poarta Albă. Bărbatul este condamnat la patru ani și șapte luni…

Actorii britanici refuză să fie folosiți ca modele pentru crearea actorilor digitale, ca răspuns la avansul inteligenței artificiale…

Guvernul a prelungit și în 2026 cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în Educație și Sănătat. Ministrul Sănătății:…

Daniel Șandru, directorul IICCMER: Dacă Ceaușescu ar candida astăzi, ar fi votat de peste 50% dintre alegători

Dâmbovița: Un bărbat care își abuza copilul a fost reținut în urma unei campanii de informare a Poliției…

Constanța: Florin Mitroi și-a dat demisia din funcția de președinte al Consiliului Județean | AUDIO

Tăiate de pe lista inițială a Guvernului, stadioanele de sute de milioane de euro continuă să se construiască…

Haos la Bruxelles în timpul Summitului Consiliului European. Mii de fermieri protestează, nemulțumiți de acordul UE–Mercosur

MAE a lansat aplicația „Călătorește informat”. Călătorii pot notifica în timp real dacă se află într-o situație de…

Prahova: Un bărbat ar fi păcălit mai multe persoane că le închiriază cabane de Revelion, în județul Brașov…