Confidenţialitate

Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, declarate deschise

Ediţia a XXIII-a a Jocurilor Olimpice de iarnă, găzduită de staţiunea montană sud-coreeană PyeongChang, a fost declarată deschisă vineri, în cadrul unei ceremonii spectaculoase.

România este reprezentată de 28 de sportivi, printre care şi o rezervă, şi 27 de tehnicieni şi oficiali, biatlonistul Marius Petru Ungureanu fiind portdrapelul delegaţiei tricolore, notează Agepres.

“Olimpiada albă” va reuni la startul probelor sale peste 2.900 de sportivi, cărora le vor fi puse la dispoziție pe perioada peste 110.000 de prezervative, amintește CNN.

PyeongChang 2018 va fi prima ediție cu peste 100 de medalii de aur ce vor fi acordate câştigătorilor, mai precis 102, și, totodată, competiţia cu cel mai mare număr de evenimente feminine şi mixte din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă.

Se împlinesc, totodată, 30 de ani de când Coreea de Sud găzduia în premieră o ediție a Jocurilor Olimpice, cele de vară de la Seul (1998).

Sloganul actualei competiţii este “Pasiune. Conectare”, iar mascota, Soohorang, a fost inspirată de tigrul alb, considerat de coreeni un animal de pază.

Situat în zona Munţilor Taebaek, al 80 de kilometri sud de granița ultra-fortificată dintre cele două Corei, PyeongChang a primit dreptul de a organiza JO în 2011.

A fost cea de-a treia candidatură consecutivă, primele două eşuând în faţa oraşelor Vancouver (Canada) şi Soci (Rusia).

Programul competiţional include 6 noi întreceri, anume snowboard big air (masculin şi feminin), patinaj viteză – start în bloc (masculin şi feminin), curling dublu mixt şi întrecerile de schi alpin pe echipe.

Rusia a fost suspendată de CIO pentru dopaj instituţionalizat, dar 168 de sportivi ruşi au fost acceptaţi, urmând să concureze la PyeongChang sub drapelul olimpic.

Cu câteva ore înainte de ceremonia de deschidere, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a menținut decizia Comitetului Internațional Olimpic de a nu le permite prezența celor 28 de sportivi și 19 antrenori ruși, a căror suspendare pe viață a fost recent ridicată.

Sportivii și tehnicienii în cauză au fost inițial suspendați pe viață pentru dopaj, însă recent TAS a hotărât că nu sunt suficiente probe în acest sens. Cu toate acestea, CIO le-a interzis să participe la Olimpiada din Coreea de Sud pe motiv că rămân suspecți.

O hotărâre a comitetului pe care lotul a contestat-o, fără a avea câștig de cauză.

Autoritățile din Rusia sunt acuzate că au sprijinit sistematic doparea sportivilor la precedenta ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă, pe care a găzduit- în 2014, în stațiunea Soci.