Confidenţialitate


JO 2021, într-o formă simplificată


JO 2021, într-o formă simplificată

Reprogramate în 2021,Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura într-o formă simplificată, în contextul pandemiei de coronavirus.

‘Nu vom oferi spectacole măreţe, vom găzdui evenimentul într-o manieră modestă’, a declarat Toshiro Muto, directorul comitetului de organizare, într-o conferinţă de presă.

‘În timp de criză, un comportament exagerat nu este de actualitate. Trebuie să prezentăm ceva acceptabil pentru oamenii care au sau au avut greutăţi din pricina crizei coronavirusului’, a adăugat Muto.

Potrivit acestuia, este încă prea devreme pentru a indica precis ce înseamnă această simplificare. ‘Avem însă 200 de idei pe care le elaborăm. Abordarea simplificată ar trebui de asemenea să antreneze o reducere semnificativă a costurilor’, a adăugat el.

JO de la Tokyo, programate pentru vara acestui an, au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus. Un membru al comitetului de organizare japonez a declarat săptămâna trecută că o decizie referitoare la soarta competiţiei nu va fi luată înainte de primăvara lui 2021. Comitetul de organizare japonez, cu susţinerea Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), va fi cel care va lua această decizie.

‘Nu ne gândim să nu autorizăm desfăşurarea acestor Jocuri’, a declarat Yoshiro Mori, preşedintele comitetului de organizare.

Japonia ia în calcul simplificarea formatului Jocurilor din vara viitoare, în special prin reducerea numărului de spectatori şi a ceremoniilor de deschidere şi închidere, au indicat pe 4 iunie surse guvernamentale. Această decizie arată că Tokyo este dispus să dea dovadă de flexibilitate pentru a garanta că Jocurile au cele mai bune şanse de desfăşurare, a comentat agenţia Kyodo.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează