Confidenţialitate


Jens Stoltenberg transmite Suediei și Finlandei că NATO le va proteja până la finalizarea aderării la Alianță, dacă vor decide să facă acest pas


Jens Stoltenberg transmite Suediei și Finlandei că NATO le va proteja până la finalizarea aderării la Alianță, dacă vor decide să facă acest pas

Secretarul general al NATO anunță Suedia și Finlanda, că dacă vor decide să adere la Alința Nord Atlantică, atunci aliații vor căuta o cale să le protejeze până la finalizarea procesului.

Jens Stoltenberg a spus joi, la o întâlnire cu șefa parlamentului European, că NATO le va primi cu brațele deschise, rapid, pe cele două state nordice, partenere ale Alianței.

“Finlanda și Suedia sunt foarte apropiate de NATO, lucrăm împreună, ne antrenăm împreună. Odată ce vom lua decizia de a le invita să adere asta va însemna un mesaj politic puternic: că securitatea Suediei și Finlandei contează pentru aliați. Și sunt sigur că putem găsi soluții pentru perioada dintre depunerea aplicației de către cele două țări și ratificarea formală de către Parlamentele  celor 30 de state membre. Așadar am încredere că se va găsi o soluție convenabilă pentru Finlanda și Suedia”

Invadarea Ucrainei de către Rusia  acreat panică în Finlanda și Suedia și ample dezbateri, mai ales după ce Moscova a amenințat cele două state că vor fi consecințe dacă aderă la NATO.

Guvernul finlandez a prezentat deja o analiză parlamentului, în care a arătat beneficiile şi riscurile calităţii de membru al NATO.

Un raport similar din partea Suediei va fi prezentat la mijlocul lunii mai.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Franța: Un om a fost ucis, iar alți patru au fost răniți după ce un bărbat a deschis…

Premierul Luca Niculescu, după atacul asupra unei nave comerciale în Marea Neagră: „O încălcare flagrantă a dreptului internațional”

Nicușor Dan, reacție după noul atac mortal cu drone asupra unei nave în Marea Neagră: „Este timpul ca…

Siguranța copiilor pe internet: ce trebuie să însoțească regulile pentru rețelele sociale (P)

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia CAB este definitivă

Japonia va simula atacuri cibernetice cu ajutorul AI, pentru a descoperi vulnerabilitățile sistemelor înaintea hackerilor

Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…

Universitatea Craiova a învins-o pe Inter d’Escaldes cu 3-1 în Conference League. Filipe Coelho: „O victorie corectă” |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează