Confidenţialitate



Japonia va declara starea de urgență


Japonia va declara starea de urgență

Premierul Japoniei, Shinzō Abe, a anunțat că va declara starea de urgență marți, pentru o lună, după ce săptămâna trecută a refuzat să ia această măsură.

De altfel, Japonia este printre țările mai puțin afectate de pandemie, raportând aproape patru mii de îmbolnăviri și 85 de decese.

Starea de urgență va fi valabilă pentru Tokyo și alte șase prefecturi.

Inițial, presa vehicula varianta ca starea de urgență să fie decretată pentru o perioadă de șase luni.

E vorba, însă, doar de o lună a anunțat premierul nipon.

Decizia vine la pachet cu un set de măsuri pentru spijinirea economiei.

E vorba de aproape o mie de miliarde de dolari: ajutoare pentru familiile care își pierd afacerile și credite cu dobândă zero.

Alături de Coreea de Sud, Japonia era printre țările date exemplu pentru felul în care a reușit să țină sub control răspândirea noului coronavirus.

Pentru japonezi e un lucru obișnuit să poarte măști de protecție.

Respectă regulile și, oricum, păstrau o oarecare distanță socială, în viața de zi cu zi.

Japonia a interzis sărutul în public, de exemplu, după Al Doilea Război Mondial.

Și, în ciuda faptului că acolo trăiesc cei mai bătrâni oameni din lume, la o populație de peste 125 de milioane de oameni, s-au înregistrat doar 4.000 de îmbolnăviri și 85 de decese.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează