Confidenţialitate


Japonia: Peste 350 de persoane intoxicate cu pesticid toxic


Peste 350 de japonezi s-au simţit rău după ce au consumat produse congelate care contineau un pesticid. Alimentele în cauză, în special crochete şi pizza, au fost retrase din supermarketuri, însă mai multe persoane care le consumaseră deja susţin că li s-a făcut rău.

La sfârşitul lunii trecute, filiala Aqli-foods a companiei japoneze Maruha Nichiro Holdings a raportat prezenţa inexplicabilă a unui pesticid numit mala-thion în diverse produse alimentare congelate, produse într-o fabrică din nord-vestul capitalei Tokyo.

Mai mulți clienți au depistat un miros ciudat în aceste produse și au alertat compania. În total, peste 350 de persoane din 37 de prefecturi au suferit de diaree, vărsături şi alte probleme.

Drept urmare, peste 6,4 milioane de alimente au fost retrase de pe piaţă. Totodată, compania a declanșat o anchetă pentru a descoperi originea contaminării. Se bănuiește chiar că pesticidele au fost introduse deliberat în alimente.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează