Confidenţialitate


Japonia închide granițele pentru toți străinii, în contextul apariției variantei Omicron


Oameni care se află pe stradă.

Încă o țară a anunțat că-și închide granițele, ca urmare a apariției variantei Omicron. Este vorba de Japonia, care ia această măsură după Israel. În acest context, însă, și Australia amână decizia de a redeschide granițele pentru pentru studenți și muncitori calificați.

Spre deosebire de multe țări europene, care și-au închis granițele doar pentru cetățenii care vin din țări ale Africii de Sud, Japonia, a treia economie din lume, își va închide granițele pentru toți străinii.

„Vom interzice toate intrările noi ale cetăţenilor străini din întreaga lume începând cu 30 noiembrie”, a declarat premierul Fumio Kishida.

Însă, japonezii care revin din nouă ţări din Africa şi din state unde au fost înregistrate infectări cu noua variantă vor trebui să se supună „unor măsuri stricte de izolare în funcţie de riscuri”, a precizat şeful guvernului.

Japonia, care a introdus restricţii la frontiere de la izbucnirea pandemiei, şi-a relaxat la începutul lunii noiembrie măsurile pentru persoanele care se deplasează în scop de afaceri, studenţii şi stagiarii din alte ţări, dar interzice accesul turiştilor.

Pe de altă parte, Australia și-a suspendat planul de redeschidere a granițelor pentru studenți și muncitori calificați, invocând incertitudinile legate de noua variantă Omicron a coronavirusului.

Sursa foto: Unsplash / Timon Studler

Citește și: Cehia şi Austria confirmă primele cazuri de infectare cu noua variantă Omicron a coronavirusului


Ultimele stiri
Călin Georgescu scapă de prelungirea arestului preventiv în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un…

Vâlcea: A fost prelungit cu 30 de zile arestul preventiv pentru Vlad Băltățeanu, bărbatul acuzat că și-ar fi…

Deținătorii drepturilor asupra muzicii lui Elvis Presley dau în judecată Anthropic. Ce acuzații aduc companiei AI | AUDIO

Sorin Grindeanu: „Taxele nu vor crește în 2027. PSD-ul și-a asumat indexarea pensiilor, dar să vedem orizontul de…

România în Direct. Reforma lui Grindeanu. Aveți încredere în Guvernul Niculescu că nu va crește taxele?

Oana Gheorghiu critică planurile PSD privind listarea la Bursă a companiilor de stat neprofitabile: „o chestiune pe care…

Marea Neagră, tot mai periculoasă pentru navele comerciale. Peste 500 de nave au fost lovite în acest an…

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu în disputa privind deficitul bugetar al României | AUDIO

Ploi şi vânt în întreaga ţară, până miercuri la prânz | Precipitaţii mixte şi strat de zăpadă la…

Alegeri în Brazilia: Lula da Silva câştigă un al patrulea mandat | Flavio Bolsonaro vrea anularea scrutinului



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează