Confidenţialitate


Janet Jackson și-a anulat partea europeană din turneul său mondial – AUDIO


Janet Jackson și-a anulat partea europeană din turneul său mondial – AUDIO

Janet Jackson și-a anulat marți, fără nicio explicație, partea europeană a turneului său mondial, programată între 30 martie și 3 mai, la circa două luni după ce își întrerupsese temporar turneul pentru a fi supusă unei intervenții chirurgicale, informează agenția France Presse.

Cele douăzeci de date calendaristice programate pentru turneul european au fost eliminate de pe site-ul său oficial de rezervare Ticketmaster.

Potrivit mai multor utilizatori de pe rețelele sociale, Ticketmaster a trimis celor care au cumpărat bilete pentru aceste concerte mesaje prin care li se transmite că le va fi rambursată contravaloarea biletelor.

Concertele sale din America de Nord, prevăzute să aibă loc între 14 mai și 28 august, precum și un altul în Dubai, pe26 martie, au fost menținute pe site.

Înainte de Crăciun, Janet Jackson a fost nevoită să îşi amâne turneul mondial de promovare al albumului “Unbreakable”, aparent din cauza problemelor pe care le are cu vocea, aceasta declarând că are nevoie urgent de o operaţie chirurgicală.

“Unbreakable”, apărut pe 2 octombrie, este cel de-al 11-lea album de studio al cântăreţei americane Janet Jackson şi, totodată, primul disc lansat de artistă după materialul discografic “Discipline”, din 2008.

Albumul reprezintă primul proiect muzical al artistei americane realizat în colaborare cu noua ei casă de discuri, Rhythm Nation, o divizie a grupului BMG.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează