Confidenţialitate


Italia: Rețineri după accidentul de teleferic din Piemont


Italia: Rețineri după accidentul de teleferic din Piemont

Procurorii italieni au reţinut trei persoane în ancheta tragediei produse în Piemont, duminică, când 14 oameni, între care doi copii, au murit după ce telecabina cu care se deplasau s-a prăbuşit în gol de la 100 de metri înălțime, relatează Agerpres, citând ANSA.

Proprietarul societăţii care operează instalaţia de teleferic, directorul acesteia şi şeful serviciului operativ au acţionat “în mod conştient”, potrivit actului de acuzare.

Anchetatorii au stabilit că ”s-a umblat” la sistemul de frânare de urgenţă al instalaţiei pentru a evita întreruperile şi întârzierile, a afirmat procuroarea după interogarea celor trei. Un dispozitiv care dezactivează frâna de urgenţă nu a fost înlăturat, ceea a făcut ca sistemul de frânare de urgenţă să nu funcţioneze în momentul în care cablul s-a rupt.

Cei trei ar putea fi acuzaţi de omucidere, distrugere fără intenţie şi vătămare corporală.

Ancheta continuă.

Imaginile cu accidentul surprinse de camerele de supraveghere, examinate de procuratură, arată cum, cu puţin înainte ca telegondola să ajungă la destinaţie, pe vârful muntelui Mottarone, un cablu se rupe şi cabina începe să alunece înapoi spre vale, iar câţiva dintre cei 15 turişti cad, a relatat presa locală.

Singurul supravieţuitor al accidentului este un băieţel de cinci ani, care şi-a pierdut ambii părinţi şi un frate mai mic şi care este internat în stare stabilă la un spital din zonă.


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează