Confidenţialitate


Istoria vinului se întinde pe parcursul a 8.000 de ani


Istoria vinului se întinde pe parcursul a 8.000 de ani

Un raport al Academiei Americane de Ştiinţă (PNAS) arată că oamenii au început să producă vinul încă de acum 8.000 de ani, după ce au analizat resturile descoperite în vase de ceramică neolitică din Georgia, în sudul Munţilor Caucaz, potrivit AFP.

Cele mai vechi indicii chimice ale producţiei de vin datau până acum de 5.400 – 5.000 de ani înainte de epoca creştină în Munţii Zagros din Iran, au precizat cercetătorii.

Descoperirea lor se bazează pe două situri bogate în ceramică de la începutul Neoliticului, datând din anii 8.100 şi 6.600, Gadachrili Gora şi Shulaveris Gora, situate la 50 de kilometri de Tbilissi.

Analiza rezidurilor regăsite în opt borcane vechi de mai multe milenii a dezvăluit prezenţa acidului tartric, substanţă chimică prezentă în struguri şi vin. Alţi trei acizi – malic, succinic şi citric, legate de viticultură – au fost, de asemenea, detectaţi.

“Studiul nostru sugerează că viticultura era principalul mod de viaţă neolitic, care a stat la baza naşterii agriculturii, ce s-a răspândit în Caucaz” şi mai departe în sudul Irakului, în Siria şi în Turcia, a punctat profesorul Stephen Batiuk, de la Centrul de Arheologie al Universităţii din Toronto.

Podgoriile de viţă-de-vie din Eurasia, care produc astăzi 99,9% vin în toată lumea, sunt originare din Caucaz, potrivit lui Patrice This, director la Institutul Naţional Francez de Cercetare Agronomică (INRA).

”Versiunea adaptată a strugurelui pentru producţia de vin de masă numără astăzi peste 10.000 de soiuri în lume”, a precizat This, dintre care mai mult de 500 provin numai din Georgia.

Potrivit cercetătorilor, combinaţia de date arheologice, chimice, botanice, climatice arată că varietatea butucilor de vie era din belşug în jurul celor două situri de excavare din Georgia.

Oamenii de ştiinţă au explicat că în societăţile vechi a bea şi a oferi vin făcea parte din aproape toate aspectele vieţii cotidiene.


Ultimele stiri
România, Ungaria și Slovenia vor beneficia de sprijin european pentru acoperirea consumului de energie la orele de vârf…

Zona Brațului Bala, supravegheată de patrule ale Poliției și Gărzii de Coastă după o presupusă tentativă de furt…

Piața auto din România scade cu 28,2% în iulie. Mașinile electrificate își măresc cota | AUDIO

Libanul abolește pedeapsa cu moartea, devenind prima ţară din Orientul Mijlociu care aprobă o astfel de măsură

Ucraina vrea să transporte cereale prin Moldova până la Portul Constanța, pe calea ferată. Kievul ar fi cerut…

Cum se raportează românii la economia de curent în criza energetică: Unii susțin că „trebuie să ajutăm și…

Sprijin pentru Columbia din partea ONU și a mai multor state după cutremurul care a ucis peste 160 de…

Centrala nucleară de la Cernavodă ar putea fi oprită în cel mult două zile, din cauza nivelului scăzut…

Eclipsa parțială de Soare, de miercuri, va putea fi văzută și din România. Observație gratuită cu telescoape, organizată…

Cinci plaje din România au primit certificarea „Blue Flag”. O a șasea se pregătește pentru anul viitor |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează