Confidenţialitate


ISMB: Examenul de bacalaureat se desfăşoară în condiţii normale în Capitală


ISMB: Examenul de bacalaureat se desfăşoară în condiţii normale în Capitală

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Maria Ştefania Manea, anunță că examenul de bacalaureat se desfăşoară în condiţii normale în toate unităţile de învăţământ din Capitală.

Chiar și în liceele din sectorul 6, unde filiala locală a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a anunţat grevă pe termen nelimitat începând de luni, 12 iunie.

ISMB susține că instituția nu a fost anunțată cu privire la organizarea unei  greve generale.

Profesorii implicaţi în examenul naţional de bacalaureat îşi desfăşoară activitatea normal, adică participă la probele care au loc în aceste zile, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Reprezentanţii filialei Sector 6 a FSLI anunţaseră că aproximativ 1.000 de profesorii de la şcolile din Sectorul 6 al Capitalei, membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, intră în grevă, luni, nemulţumiţi de Legea salarizării.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au anunţat, luni, că nu sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea grevei generale, spunând însă că aceasta nu înseamnă că salariaţii din învăţământ sunt mulţumiţi de Legea salarizării.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează