Confidenţialitate


ISMB cere şcolilor din Capitală să-şi încheie cursurile la ora 17:00


ISMB cere şcolilor din Capitală să-şi încheie cursurile la ora 17:00

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a solicitat unităţilor de învăţământ să ia măsuri astfel încât cursurile să se încheie la ora 17:00, având în vedere atenţionările Administraţiei Naţionale de Meteorologie referitoare la descărcări electrice, vijelie şi vânt puternic miercuri, după ora 18.00.

“Unităţile de învăţământ din Municipiul Bucureşti vor lua toate măsurile necesare în vederea asigurării securităţii, a siguranţei elevilor şi a personalului angajat prin modificarea duratei orelor de curs şi a pauzelor, astfel încât cursurile să se termine până la ora 17.00”, a transmis inspectoratul.

Intervalul critic pentru Bucureşti, în contextul averselor anunţate de meteorologi încă de marţi seară, va fi de miercuri de la ora 20 până joi, la ora la 3 dimineaţa, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie la şedinţa desfăşurată la Primăria Capitalei.

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a propus ca şcolile din Bucureşti să îşi încheie cursurile miercuri la ora 17:00, având în vedere avertizările meteorologilor cu privire la averse şi vijelii.


Ultimele stiri
Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…

România în Direct. Epidemie de obezitate și diabet în România. Ce e de făcut?

Sondaj IRSOP: Șase din zece români susțin că trăiesc mai rău decât anul trecut | AUDIO

A doua zi Summitului Global al Coaliției „Pregătind viitorul împreună”, inițiat de Melania Trump. Delegația României, din care…

Doi răniți în urma unei explozii urmate de incendiu la un apartament din Bacău. 22 de persoane au…

Dezacord în coaliția de guvernare privind măsurile pe piața carburanților. Social-democrații cer Guvernului să reducă acciza la combustibil.…

Meciul România-Turcia. Fotbaliștii „Generației de Aur” merg la Istanbul pentru a-i susține pe tricolori. Hagi: „Cineva o să…

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate