Confidenţialitate


Nigeria: islamiștii au eliberat 82 de fete răpite în 2014


Nigeria: islamiștii au eliberat 82 de fete răpite în 2014

După aproape 3 ani, islamiștii militanți ai grupării Boko Haram au eliberat 82 de fete răpite în 2014, anunță președintele țării.

Atunci, islamiștii au răpit 276 de fete, însă abia acum au eliberat o parte dintre ele, și asta doar ca urmare a unei negocieri prin care au fost eliberați în  schimb, suspecți islamiști ai grupării Boko Haram.

Răpirea în masă a fetelor, așa numitul grup Chibok, a provocat o campanie masivă în mass-media dar și pe rețelele de socializare în urmă cu 3 ani, când s-au petrecut faptele.   Însăși, fosta doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama a militat ăentrueliberarea fetelor.

Cele 82 de fete eliberate ieri sunt acum în custodia armatei nigeriene și vor fi aduse în capitala țării astăzi, unde vor fi întâmpinate de președintele Nigeriei.

Nu se știe încă nimic despre soarta celorlalte peste 100 de fete răpite.

Într-o declarație oficială, purtătorul de cuvânt al președinției nigeriene a ținut să mulțumească tuturor celor care au ajutat la eliberarea fetelor, printre care guvernul elvețian , agenții de securitate, militari, Crucea rosie și alte organizatii neguvernamentale.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează