Confidenţialitate


Irina Begu o va înfrunta din nou pe Maria Şarapova


Irina Begu o va înfrunta din nou pe Maria Şarapova

A treia întîlnire dintre cele două jucătoare se va disputa la Tianjin, unde românca aflată pe locul 57 WTA trebuia inițial să joace în primul tur cu Arina Sabalenka din Belarus.

S-a schimbat însă configurația tabloului de simplu, după ce principala favorită a competiției, Caroline Garcia, s-a retras de la Tianjin, după ce a învins-o pe Simona Halep în finala Open-ului Chinei de la Beijing.

Begu a devenit astfel cap de serie numărul 1, postură din care va juca împotriva Mariei Şarapova, cu care a pierdut precedentele două întîlniri directe, cel mai recent la Wimbledon, în 2015. Săptămîna aceasta rusoaica a revenit în Top 100 WTA – este pe locul 86.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO