Confidenţialitate


Irina Begu – în turul 3 la Roland Garros


Irina Begu – în turul 3 la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat miercuri în turul 3 la Roland Garros, după o victorie în două seturi în faţa italiencei Sara Errani, 6-3, 6-0.

Irina Begu (32 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 27, cu un as şi şapte duble greşeli în acest meci, a obţinut victoria după o oră şi 13 minute în faţa unei jucătoare cu patru ani mai vârstnică, aflată pe locul 73 în ierarhia internaţională.

Irina Begu a început foarte bine şi a câştigat primele trei ghemuri, iar Sara Errani şi le-a adjudecat pe următoarele trei. Românca a avut apoi o serie de nouă ghemuri câştigate şi a obţinut un succes fără emoţii.

Românca este la a treia victorie consecutivă împotriva lui Errani, fostă finalistă la Roland Garros.

Următoarea adversară a Irinei Begu va fi jucătoarea cehă Karolina Muchova, locul 43 WTA. Românca a învins-o pe Muchova în această primăvară la Madrid (6-4, 7-5).

Begu este singura jucătoare din România care a trecut de primul tur pe tabloul principal de simplu la ediţia din acest an de la Paris.

Begu nu a depăşit niciodată optimile de finală în turneele de Mare Şlem. Ea a atins de două ori această fază la Roland Garros, în 2016 şi 2022.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești; au fost implicate un microbuz școlar și un autocamion. Planul Roșu de Intervenție,…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO