Confidenţialitate


Irak: islamistii radicali pun pe fuga comunitatea crestina


Localitatea, situată în regiunea Ninive, adăpostea cel mai mare număr de creștini din zonă – orașul a intrat sub controlul fundamentaliștilor azi-noapte.

După cum îi spune și numele, gruparea fundamentalistă care activează în Irak și în Siria militează pentru înființarea unui califat – un stat islamic.

Aflată la 400 de kilometri nord-vest de Bagdad regiunea Ninive e populată de numeroase minorități etnice și religioase.

Zeci de mii de persoane au fugit deja din calea conflictului izbucnit în iunie între radicali și forțele guvernamentale.

Însă evenimentele de dată recentă au ridicat la 100.000 numărul oamenilor din Ninive care s-au refugiat în nord, în regiunea autonomă Kurdistan.

ONU: o tragedie

Martorii oculari povestesc că militanții islamici au distrus numeroase cruci și manuscrise religioase.

Luna trecută, sute de familii de creștini din Mosul și-au părăsit locuințele. Membrii Statului Islamic le-au dat un ultimatum: ori se converteau la Islam, ori urmau să fie uciși.

‘E o tragedie de proporții înfricoșătoare’, a spus un purtător de cuvînt al ONU. Cei mai mulți dintre refugiați au urgent nevoie de apă, hrană și de medicamente. Se relatează că 40 de copii ar fi murit deja.

Comunitatea creștinilor din Irak este una dintre cele mai vechi din lume.

În 2003, la data invaziei militare conduse de Statele Unite, numărul creștinilor era de un milion și 500 de mii.

Se estimează că acum au mai rămas 450 de mii.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează