Confidenţialitate


IPJ Neamț: Dosar penal, după incidentul de la concertul Carla’s Dream


IPJ Neamț: Dosar penal, după incidentul de la concertul Carla’s Dream

Poliția a deschis un dosar penal pentru infracţiunile de vătamare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale privind securitatea şi sănatatea în muncă, in cazul incidentului de la concertul Carla’s Dreams, de la Galleria Mall, din Piatra Neamt. Vineri seară, mai multor persoane li s-a făcut rău, iar spaţiul a fost evacuat.

Sâmbătă, poliţiştii au făcut primele audieri în cadrul acestui dosar. Dosarul penal a fost deschis sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ.

Poliţiştii vor verifica dacă organizatorii concertului aveau autorizaţiile necesare unui astfel de eveniment şi dacă au respectat măsurile specifice autorizării.

Şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a anunţat sâmbătă că face o anchetă în cazul incidentului de vineri seara, pentru a stabili cu cât a fost depăşită capacitatea spaţiului. Organizatorul trebuia să respecte numărul de utilizatori prevăzut în autorizaţie, dar s-a estimat greşit numărul acestora, a anuntat sambata spune şeful ISU Neamţ.

Trupa Carla’s Dreams a anunţat, vineri seară, pe Facebook, că a întrerupt concertul de la Piatra Neamţ după ce mai multor persoane, inclusiv copii, li s-a făcut rău din cauza caldurii din interiorul mallului.

“Am oprit concertul din Piatra Neamţ. Temperatura imposibil de suportat pentru public, mai ales pentru copii. Mai multe persoane (inclusiv copii) care şi-au pierdut cunoştinţa. Vom acţiona legal. Oamenii au venit la un concert, şi nu la «mall» şi, cu toate că legal nu este responsabilitatea noastră, vă rugăm să ne scrieţi pe mara.ciama@globalrecords.com pentru asistenţă juridică gratuită în sensul acestui caz. De asemenea, vom sesiza toate organele competente pentru a «sensibiliza» afaceriştii care au adus 2 (DOUĂ!!!!!) baxuri de 6 sticle de jumătate de litru chiar când au văzut prima persoana scoasă de ambulanta din sala supraplină!”, au scris membrii trupei din Republica Moldova.


Ultimele stiri
Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează