Confidenţialitate



Ionuț Stroe: BPN a stabilit demiterea lui Alin Nica din funcție. Candidat comun pentru CJ Timiș din partea PSD și candidat PNL la primăria Timișoara


Ionuț Stroe: BPN a stabilit demiterea lui Alin Nica din funcție. Candidat comun pentru CJ Timiș din partea PSD și candidat PNL la primăria Timișoara

În urma ședinței Biroului Politic Național, Ionuț Stroe – purtătorul de cuvânt al PNL – a anunțat că „S-a stabilit candidat comun pentru Consiliul Județean Timiș din partea PSD, iar Municipiul Timișoara va avea candidat pentru funcția de primar din partea PNL”. „Biroul Politic Național a stabilit demiterea domnului Alin Nica din funcția de președinte al organizației și numirea unui președinte interimar în persoana domnului Vasile Blaga”, a spus Ionuț Stroe. Alin Nica – fost președinte al Consiliului Județean Timiș – a declarat, înainte de ședința BPN, că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru timișeni și a precizat că „m-am luptat împotriva dictatelor de la București”.

Alin Nica a mai spus că nu vrea să ia decizii „sub imperiul emoțiilor” atunci când a fost întrebat dacă va demisiona din PNL. Luni, 25 martie 2024, Alin Nica scria pe Facebook că liderii coaliției au trecut peste voința liberalilor din Timiș desemnând un candidat comun la președinția Consiliului Județean Timiș în persoana șefului PSD Timiș, pe Alfred Simonis.

Cu inima împăcată că am făcut tot ce îmi stă în putință pentru cei peste 104.000 de timișeni care mi-au dat încrederea în 2020 și m-am luptat împotriva dictatelor de la București”, a spus Alin Nica.

„Îmi exprim speranța în continuare că flacăra revoluției din Timișoara nu a murit și va continua, chiar dacă eu sunt singurul care am avut curajul să iau atitudine împotriva acestei nedreptăți care se face Timișului și Timișoarei”, a mai spus Alin Nica.

Alin Nica: „Această decizie nu este despre mine, ci despre Timiș și Timișoara”

Întrebat dacă va demisiona din Partidul Național Liberal, Alin Nica a spus că: „Nu vreau să iau și niciodată nu am luat decizii la cald, sub imperiul emoțiilor. Sunt membru PNL de 20 de ani, sunt liberal și voi fi liberal în continuare, indiferent de ce decizie voi lua. Vreau să mă consult cu cei care și-au pus încrederea în mine. Această decizie nu este despre mine, ci despre Timiș și Timișoara”.

Cu o zi în urmă, Alin Nica scria pe Facebook că liderii coaliției au trecut peste voința liberalilor din Timiș desemnând un candidat comun la președinția Consiliului Județean Timiș în persoana șefului PSD Timiș, pe Alfred Simonis.

„În repetate rânduri am atras atenția colegilor de la București că fac o greșeală și vând pe nimic o întreagă filială, însă, înclin să cred că interesele personale au fost deasupra intereselor Partidului Național Liberal.

Timișoara și Timișul au fost și vor rămâne de dreapta, fără afinități socialiste sau nostalgii comuniste. Un exemplu simplu: președintele României, Klaus Iohannis, a obținut aici aproape 80% din voturile exprimate în turul doi al alegerilor prezidențiale.

PSD nu a reușit vreodată să obțină la Primăria Timișoara un scor cu două cifre, de aceea preluarea ostilă a organizației locale PNL reprezintă un gest fără precedent, o umilire a liberalismului și a spiritului Timișoarei. Acest comportament al liderilor de la București va fi sancționat de electoratul de dreapta, majoritar în Timiș.

Sper ca măcar în ultimul ceas colegii din BPN să se opună acestei decizii abuzive și să oprească răul pe cale să se întâmple partidului nostru”, a scris Alin Nica pe Facebook.

Sursa foto: Facebook / Alin Nica

Citește și: Ministrul Energiei: Ne pregătim de optimizarea schemei prin care prețurile la factură ar putea să mai scadă | AUDIO


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)