Confidenţialitate


Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluţionar. Decizia nu este definitivă | AUDIO


Ion Iliescu, fost președinte al României

Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluţionar.

Tribunalul Bucureşti a anulat documentul primit de fostul preşedinte, pe motiv că acesta a deţinut funcţii de conducere în PCR, ceea ce îl face incompatibil cu statutul de luptător în Revoluţie.

Decizia nu este definitivă. Ea poate fi contestată în termen de 15 zile.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Demersurile pentru anularea certificatului de revoluţionar al lui Ion Iliescu au început în iunie 2022, în urma unei cereri depuse de Asociaţia 21 Decembrie, care susţinea că fostul președinte nu îndeplineşte condiţiile de obţinere a titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei.

Acum, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist a cerut în instanţă același lucru.

Fostul președinte al României a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 şi în Partidul Comunist Român în 1953. Apoi, în 1971, devenise secretar al Comitetului Central al PCR.

Conform legii, persoanele care între anii 1945 – 1989 au deţinut cel puţin o funcţie de conducere în cadrul Partidului Comunist Român nu pot deține certificatul de revoluţionar.

Persoanele care au acest document beneficiază de mai multe facilităţi.

Printre ele – medicamente gratuite; acces gratuit la baze de tratament; transport urban gratuit sau scutirea de plata taxelor şi impozitelor pentru clădiri şi terenul aferent.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ultimele stiri
MApN: Șase județe din nord-estul țării au fost vizate de alerte aeriene, în urma unei incursiuni cu drone

Posibilă incursiune cu drone la Iași și Neamț, în județe din Moldova. | AUDIO

Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează