Confidenţialitate


Ion Iliescu a fost externat de la Spitalul Elias


Ion Iliescu a fost externat de la Spitalul Elias

Ion Iliescu a fost externat, joi, din Spitalul Elias, urmând ca fostul președinte să-și continue tratamentul la domiciliu conform recomandărilor medicilor, informează reprezentanții unității spitalicești.

„Domnul Ion Iliescu a fost externat astăzi din spital. Tratamentul va continua la domiciliu, conform recomandărilor medicale. Urmărirea evoluției va fi asigurată prin controalele periodice”, se arată într-un comunicat al Spitalului Elias, semnat de managerul Elias, dr. Mugur Ardelean.

Ion Iliescu a fost internat, vineri, la Spitalul Elias din Capitală.

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu s-a prezentat şi în iunie la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Capitală pentru un control de rutină, au declarat atunci pentru MEDIAFAX surse medicale.

Ion Iliescu a fost operat, la începutul lunii aprilie, de ericardită lichidiană – tamponadă cardiacă, la spitatul C.C. Iliescu din Capitală.

Fostul preşedinte are 89 de ani şi a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.


Ultimele stiri
Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare

Italia: Autoritățile se pregătesc pentru noi proteste. Numărul forțelor de orfine va fi suplimentat

Incendiu la „Cuibul Vulturului”, clădire folosită inclusiv de Hitler în anii ’40. Un suspect a fost arestat |…

Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează