Confidenţialitate


Ion Caramitru va fi înmormântat, vineri, pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu


Ion Caramitru va fi înmormântat, vineri, pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu

Actorul Ion Caramitru va fi înmormântat, vineri, la Cimitirul Bellu din București.

Director al Teatrului Naţional Bucureşti şi preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER), maestrul a murit duminica trecută, la vârsta de 79 de ani, internat fiind la Spitalul “Elias” din Capitală.

În drumul spre Cimitirul Bellu, cortegiul cu trupul neînsufleţit se va opri, în jurul orei 12.00, în faţa Teatrului Naţional “I. L. Caragiale”, căruia marele actor i-a dedicat ultimii săi 16 ani de viaţă, pentru un ultim rămas bun.

Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942. A debutat în 1964 pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în “Eminescu”, de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu.

În 2017, a fost distins cu titlul de Cetăţean de onoare al Capitalei, precum şi cu titlul de ambasador Shakespeare în România, oferit de Consiliul Britanic, cu ocazia Anului Shakespeare – 400.

Tot în anul 2017, preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Ion Caramitru cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani.

În zilele de 21-22 decembrie 1989 s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticomuniste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi, a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii.


Ultimele stiri
Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…