Confidenţialitate


Iohannis: “România are tot ce-i trebuie ca să se impună în domeniul agricol şi alimentar”


Iohannis: “România are tot ce-i trebuie ca să se impună în domeniul agricol şi alimentar”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la deschiderea Târgului Indagra, că România trebuie să iasă din cercul vicios prin care exportă materii prime, deci implicit subvenţii, şi importă produse cu valoarea adăugată ridicată.

El a precizat că, în prima jumătate a anului, importurile de produse agroalimentare au crescut cu 17% faţă de anul trecut, în timp ce exporturile au crescut doar cu 4.5%.

„România deţine a şasea cea mai mare suprafaţă agricolă din Uniunea Europeană, suntem în primii 10 exportatori de grâu şi porumb la nivel global, avem tot ceea ce ne trebuie pentru ca ţara noastră să se impună ca o veritabilă forţă în domeniul agricol şi alimentar. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie recuperate întârzierile şi eliminate unele neajunsuri”, a afirmat şeful statului.

Klaus Iohannis a subliniat că o altă problemă importantă se referă la fragmentarea proprietăţii și a cerut Guvernului să încurajeze fermierii mici şi mijlocii să se asocieze.

„La noi, fermele mici, cu suprafeţe sub 10 hectare, au o pondere de sub 98% din totalul fermelor existente, în timp ce, în ţările cu agricultură performantă, fermele competitive au în general suprafeţe de peste 50 de hectare. Din acest motiv, doresc să văd că Guvernul încurajează fermierii mici şi mijlocii să se asocieze, pentru ca ei să devină mai competitivi, mai productivi şi, astfel, să iasă din capcana agriculturii la scară mică”, a afirmat președintele Iohannis.

El i-a încurajat pe tineri „să-şi întoarcă faţa către agricultură, cu optimism, dar mai ales cu interesul economic de a face performanţă în agricultură”.

Șeful statului a amintit că până în 2020, prin Politica Agricolă Comună, România beneficiază de fonduri de circa 20 de miliarde de euro, fonduri europene esenţiale, „mai ales că România nu ocupă un loc tocmai onorant în privinţa capitalizării exploataţiilor agricole”.

Președintele a remarcat că din 2016 au fost făcuţi paşi importanţi pentru normalizarea plăţilor în agricultură, astfel încât fermierii să beneficieze la timp de plata subvenţiilor, atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat.

Astfel, acest progres se vede în recoltele record obţinute în acest an la grâu, secară, rapiţă, orz şi floarea soarelui.

„Este esenţial ca România să aibă o strategie a sa în ceea ce priveşte viitorul Politicii Agricole Comune, mai ales în contextul Brexit-ului şi al provocărilor existente la nivel european”, a susţinut Klaus Iohannis.

El a apreciat că participarea la Târgul INDAGRA este o foarte bună ocazie şi pentru a vedea cât de multă pasiune şi pricepere se găsesc în produsele româneşti, motiv pentru care este necesar ca aceste produse “să fie promovate în mod inteligent”

 


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează