Confidenţialitate


Iohannis: Fac apel la colaborare loială între instituțiile statului. Nu e momentul disputelor politice


Iohannis: Fac apel la colaborare loială între instituțiile statului. Nu e momentul disputelor politice

Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în care a anunțat că a transmis Parlamentului “o dare de seamă” privind acțiunile din timpul Stării de urgență.

Șeful statului a menționat că “pandemia a scos la iveală o economie dezechilibrată, lipsa investițiilor publice, productivitate scăzută”.

Totodată, președintele a subliniat lipsa unei legislații coerente și bine gândite: “Am fost nevoiți să gestionăm pandemia cu legi slabe. În cele mai critice momente sanitare, am ajustat din mers și legislația. În viața unui stat, există situații excepționale care impun măsuri excepționale”.

A făcut un apel la politicieni să lase deoparte orgoliile politice și să lucreze în comun în lupta anti-epidemică: “Fac apel la o colaborare loială între instituțiile fundamentale. Politicienii din toate partidele trebuie să fie la înălțimea funcțiilor.”

Principalele declarații ale președintelui: 

Am trimis Parlamentului o “dare de seamă” privind acțiunile din timpul Stării de urgență instituite pe întreg teritoriul României, prin decretele din 16 martie şi 14 aprilie. Documentul prezintă în mod sintetic și transparent acțiunile pe perioada stării de urgență.

Pandemia a generat o criză la nivel mondial, care a cerut din partea statelor măsuri rapide, adaptabilitate.

Ne aflăm la jumătate de an de la momentul în care OMS recunoștea riscurile majore reprezentate de epidemia cu coronavirus.

România a acționat la timp, eficient. Pe 16 martie semnam decretul privind instituirea stării de urgență.

Unica rațiune a acestor măsuri restrictive a fost evitarea unui scenariu negru, inevitabil mai ales că România nu avea stocuri medicale pentru situații de urgență. Cu toții ne-am aflat într-o cursă contracronometru.

Evoluția situației epidemiologice a condus la evidențierea unor carențe majore în sisteme publice, mai ales în cel medical.

Pandemia a scos la iveală fragilități sistemice, precum o economie puternic dezechilibrată, lipsa investițiilor publice.

Răspunsul cetățenilor a fost unul covârșitor pozitiv. Românii au înțeles gravitatea situației.

Datele statistice arată că, deși nu dispune nici pe departe de resursele altor state membre UE, România a gestionat eficient criza în timpul stării de urgență.

Țin să menționez una dintre marile probleme: Lipsa unei legislații coerente și bine gândite. Am fost nevoiți să gestionăm pandemia cu legi slabe. În cele mai critice momente sanitare, am ajustat din mers și legislația. În viața unui stat, există situații excepționale care impun măsuri excepționale.

Regimul stării de urgență a fost gândit pentru a asigura răspuns prompt pentru cetățean și stat.

Fac apel la o colaborare loială între instituțiile fundamentale. Politicienii din toate partidele trebuie să fie la înălțimea funcțiilor. Nu e momentul disputelor politice.

Este nevoie ca împreună, autorități, politicieni, jurnaliști să transmitem un mesaj unitar.”

Declarațiile președintelui sunt comentate de gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu și expertul în politici de sănătate Vlad Mixich, într-o ediție specială Știrile Europa FM, moderată de Alice Iacobescu.

Declarațiile președintelui au loc în contextul în care numărul cazurilor de coronavirus din România s-a înmulțit rapid în ultimele zile, iar joi a urcat la 614, un nou record de la începutul pandemiei.

De asemenea, la această oră, proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea, iniţiat de Guvern, se află în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

Recent, Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţionale textele de lege privind starea de carantină şi internarea obligatorie, pe motiv că sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Știrea se actualizează


Ultimele stiri
Kelemen Hunor: Siegfried Mureșan ar trebui să-și depună mandatul dacă nu obține voturile pentru învestirea Guvernului | AUDIO

Școala românească, după testele PISA. Corina Atanasiu: „Închizând ochii și toate ușile instituțiilor, noi condamnăm acești copii la…

Călin Georgescu, reţinut pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat de înșelăciune. A fost reținut…

Luis de la Fuente își prelungește contractul cu naționala Spaniei până în 2032 | AUDIO

Constanța: 275 de insule ecologice digitalizate au devenit operaționale. Deșeurile pot fi depuse doar cu cartelă | AUDIO

Academia Europa FM. Cine răspunde pentru rezultatele testelor PISA?

Beneficiile mersului la psiholog pentru adolescenți, din perspectiva unui specialist. Zeci de organizații cer ca tinerii de 16…

Percheziții la vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia. Ce au găsit anchetatorii în casă și în mașină |…

PNL acuză PSD că „adâncește și prelungește” criza politică prin refuzul de a susține Guvernul Mureșan: „PSD asumă…

AUR nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan. Ștefan Avrămescu: „Nu vom vota un guvern din care nu facem…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează