Confidenţialitate


Iohannis: O lege a amnistiei ar fi o catastrofă pentru democraţia românească


Iohannis: O lege a amnistiei ar fi o catastrofă pentru democraţia românească

O lege a aministiei şi a graţierii ar fi o catastrofă pentru democraţia românească, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, vineri, la şedinţa de constituire a noului CSM.

El a arătat că o astfel de lege nu numai că “ar spăla păcatele unor hoţi periculoşi, dar ar albi dosarele unor politicieni”, iar dacă va fi promovată se va opune cu toată puterea funcţiei prezidenţiale.

“Un astfel de precedent creat ar duce la dispariţia egalităţii în faţa legii. De asta spun că ar duce la dispariţia statului de drept din România. Ar duce România pe o traiectorie care o depărtează de valorile europene, pe o traiectorie care ar îndepărat-o de la valorile euroatlantice în care românii cred”, a spus Iohannis.

Preşedintele a afirmat că se va opune “cu toată greutatea şi puterea funcţiei prezidenţiale” unei astfel de legi.

“Un astfel de demers, o lege a amnistiei şi graţierii, care ar spăla păcatele nu numai ale unor hoţi care pot fi periculoşi pentru persoane, poate şi pentru societate, dar ar albi dosarele politicienilor ar fi o catastrofă pentru democraţia românească, domnule ministru”, a spus Iohannis, privind către ministrul Justiţiei, Florin Iordache, care se afla alături de el la CSM.

Iohannis şi-a început discursul pe această temă spunânu-i lui Iordache că “speră că nu o va lua în nume personal”, dar observă că încep discuţii asupra temei graţierii şi amnistierii.

“Sigur, o să spună unii că preşedintele acum bate câmpii, că nu există nicio intenţie de a face aşa ceva, dar eu cred că preşedintele trebuie să spună lucruri şi preventiv”, a avertizat şeful statului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În acest context, șeful statului a atas atenția că de o lege a amnistiei promovată în Parlament, ar putea beneficia direct chiar șefii legislatinului, Liviu Dragnea, condamnat definitiv și Călin Popescu Tăriceanu, judecat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

El a mai afirmat că speră “să nu fie cazul” unei astfel de legi şi tocmai de aceea a simţit nevoia să se exprime şi public.
“Unii ar putea să spună că, sigur, nu e niciun fel de problemă, închisoriile sunt pline, foarte multe entităţi internaţionale ne acuză că nu facem nimic, bani nu avem că ne trebuie şcoli, hai să le dăm drumul. Doar că aceste bune intenţii cred că nu sunt numai în acest domeniu, tare mă tem că sunt politicieni urmăriţi penal, condamnaţi penal, care ar saluta o astfel de lege care i-ar scăpa de toate problemele”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele a avertizat că un astfel de mers ar duce la “dărâmarea statului drept” şi la apariţia riscului ca “democraţia din România să dispară”.


Ultimele stiri
Numărul accidentelor rutiere la nivelul UE, în scădere cu 3% anul trecut față de 2024. România are în…

Maimuța „Mumu”, noua vedetă de la Zoo Galați. Animalul a fost salvat de Poliția Animalelor, după ce a…

Celine Dion ar urma să revină pe scenă în această toamnă | AUDIO

Schemă internațională de falsificare a banilor, destructurată la Sofia: 1,2 milioane de euro falși și un kilogram de…

ANAF efectuează percheziții într-o schemă cu măști și dezinfectanți, în valoare de 30 de milioane de lei. Firmele…

România în Direct. Cine este de vină pentru motorină? Cât mai rezistați?

Colinele Transilvaniei își deschid porțile în acest weekend. Care sunt principalele atracții | AUDIO

Piața auto din România, cel mai puternic declin din Europa în luna februarie

Linia electrică Isaccea-Vulcăneşti, care leagă Moldova de Europa, a fost deconectată. Maia Sandu: „Rusia este singura care poartă…

O mie de mineri de la Complexul Energetic Oltenia protestează astăzi în fața Guvernului. Care sunt nemulțumirile lor…