Confidenţialitate


Iohannis: Modificările la legile justiției duc la ciopârţirea acestora


Iohannis: Modificările la legile justiției duc la ciopârţirea acestora

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că procedura de legiferare a fost viciată prin modul de promovare a legilor privind justiţia, iar modificările dorite duc la „ciopârţirea” legilor.

Șeful statului a precizat că pentru el esenţială este independenţa justiţiei și că nu ar trebui să se stabilească un prag pentru abuzul în serviciu.

Eu am încredere în justiția din România – a mai spus Klaus Iohannis.

„Niciodată nu am avut până acum o astfel de procedură viciată de legiferare: pachet de legi asumat de ministru, cerut avize, toate negative. Nu se lasă ministrul, se duce fără să aibă drept de iniţiativă legislativă în Parlament, le dă fizic, parlamentarii le iau ca şi cum le-ar fi creat acasă. Aşa nu se legiferează”, a afirmat preşedintele.

În privinţa conţinutului proiectelor pe justiţie, şeful statului a spus că unele prevederi din aceste modificări sunt „bune, oportune şi necesare”.

„Însă, de la a corecta legislaţia, ceea ce în esenţă ar fi fost un lucru bun, până la a ciopârţi, e cale lungă şi nu ar trebui să o parcurgem”, a subliniat Klaus Iohannis.

Întrebat despre abuzul în serviciu, preşedintele a spus: „Aud tot felul de teorii în spaţiul public şi nu pot să nu spun că mă tem şi aici la ciopârţiri ale legislaţiei actuale”.

Klaus Iohannis a spus că, în opinia sa, nu trebuie să existe prag valoric.

„Sper ca din dezbaterea parlamentară să iasă legi care fac bine, şi nu rău justiţiei, independenţei justiţiei. (…) Voi foarte activ în acest proces legislativ şi voi face uz de toate atribuţiile”, a ţinut să precizeze preşedintele.

El a mai declarat că nu are atribuţii în legiferare, dar „opinia persoanei Klaus Iohannis” că Inspecţia Judiciară ”trebuie să rămână la CSM, dintr-un motiv constituţional clar: în Constituţie scrie sec CSM e garantul independenţei justiţiei, de unde vehiculăm simplu că Inspecţia trebuie să fie tot acolo”.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează