Confidenţialitate


Iohannis: Merkel m-a încurajat să continui discuţiile pe Schengen cu liderii UE


Iohannis: Merkel m-a încurajat să continui discuţiile pe Schengen cu liderii UE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la Berlin, în cadrul unei conferinţe alături de cancelarul german Angela Merkel, că ea l-a “încurajat” să continue discuţiile cu partenerii europeni privind accesul României în Spaţiul Schengen, şeful statului exprimându-şi speranţa că “poate reuşim într-un timp rezonabil să ne apropiem de o soluţionare”.

“Evident, am menţionat tema Spaţiului Schengen şi doamna cancelar m-a încurajat să continui discuţiile şi cu alţi parteneri europeni, poate reuşim într-un timp rezonabil să ne apropiem de o soluţionare”, a declarat preşedintele, în conferinţa de presă de la finalul întrevederii cu cancelarul german Angela Merkel.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu