Confidenţialitate


Iohannis merge în septembrie în SUA pentru 6 zile la Adunarea Generală a ONU de la New York


Iohannis merge în septembrie în SUA pentru 6 zile la Adunarea Generală a ONU de la New York

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 18-23 septembrie, la New York, la cea de-a 72-a reuniune a Adunării Generale a ONU, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

Este a doua participare a preşedintelui la acest eveniment, după vizita din 2015. În 2016, România a fost reprezentantă la Adunarea Generală a ONU de premierul de atunci, Dacian Cioloş.

“Preşedintele va particpa la Adunarea Generală ONU de la New York. Este vorba despre sesiunea cu numărul 72. Sunt, evident, o serie de acţiuni şi de întâlniri importante care se află în agenda preşedintelui, tocmai de aceea la momentul potrivit veţi primi un program detaliat, complex”, a anunţat Dobrovolschi.

Reuniunea din 2017 are tema “Concentrându-ne pe Oameni: Eforturi pentru Pace şi a Viaţă Decentă pentru toţi pe o Planetă Sustenabilă”.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”