Confidenţialitate

Klaus Iohannis critică bugetul pentru 2017 într-o scrisoare adresată premierului Grindeanu

Preşedintele Klaus Iohannis i-a trimis premierului Sorin Grindeanu în care critică proiectul de buget pentru 2017.

Mai exact, șeful statului spune că reducerea bugetelor instituţiilor cu atribuţii pe siguranţă naţională reprezintă un gest de “iresponsabil” și o ”gravă eroare”.

Klaus Iohannis amintește și că Ministerul Apărării primește bani suplimentari, dar nu va avea 2% din PIB, așa cum s-a angajat România față de partenerii internaționali. Ministerul Apărării va avea alocat un buget de 1,5% din PIB, iar președintele menționează că inclusiv PSD se angajase în programul de guvernare să aloce 2% din PIB.

“În contextul dezbaterilor privind alocările bugetare pentru ordonatorii principali de credite, remarc faptul că, pentru domeniul securităţii naţionale, cu excepţia bugetului Ministerului Apărării Naţionale, toate celelalte bugete suferă reduceri faţă de execuţia bugetară a anului 2016, unele dintre aceste reduceri fiind semnificative. În acelaşi timp, nu au fost aduse încă argumente necesare, pertinente şi credibile, care să explice această reducere a finanţării”, scrie Klaus Iohannis.

“Asigurarea securităţii naţionale ar trebui să fie o prioritate absolută, şi nu orgoliile politice de moment. Intenţia Guvernului de a reduce aceste bugete reprezintă un gest iresponsabil şi o gravă eroare. Nu ne putem juca niciodată cu siguranţa cetăţenilor, cu securitatea României“, mai scrie șeful statului.

Klaus Iohannis mai precizează că proiectul de buget pentru 2017 prevede creşteri ale cheltuielilor totale faţă de 2016 cu aproape 31 de miliarde de lei, astfel încât “reducerea bugetelor pentru domeniul securităţii naţionale este nu doar nejustificată, ci total inoportună”.

Președintele menționează în scrisoare că proiectele de buget pentru instituțiile din domeniul securității naționale trebuie să primească avizul CSAT, înainte de a fi aprobate de Guvern.

“Reamintesc că, în baza cadrului juridic actual, proiectele de buget din domeniul securităţii naţionale trebuie să primească avizul CSAT înainte de a fi aprobate de către Guvern. Într-o perioadă marcată de provocări multiple, de impredictibilitate, România este astăzi o ţară stabilă, sigură, recunoscută ca atare şi respectată de partenerii din NATO şi UE, o ţară care contribuie în mod real la consolidarea securităţii  în regiune. Acest lucru a fost posibil şi pentru că Armata României, forţele Ministerului Afacerilor Interne, serviciile de informaţii şi de protecţie şi-au făcut datoria cu responsabilitate”, afirmă Klaus Iohannis.

Șeful statului avertizează că în joc se află interesul României pe termen lung, iar scăderea bugetelor din domeniul securităţii naţionale ar însemna un atentat la siguranţa românilor.

Nu în ultimul rând, Klaus Iohannis atrage atenţia şi asupra altor bugete, precum cel al Educaţiei al al cercetării, unde spune că este “esenţial” ca alocarea de fonduri să reflecte importanţa acestor domenii pentru viitorul României.

“O Românie educată necesită în primul rând acordarea atenţiei cuvenite în ceea ce priveşte alocările bugetare”, concluzionează șeful statului.

 

Scrisoarea trimisă de preșdintele Iohannis premierului Grindeanu

„Domnule Prim-ministru,

În contextul dezbaterilor privind alocările bugetare pentru ordonatorii principali de credite, remarc faptul că, pentru domeniul securităţii naţionale, cu excepţia bugetului Ministerului Apărării Naţionale, toate celelalte bugete suferă reduceri faţă de execuţia bugetară a anului 2016, unele dintre aceste reduceri fiind semnificative. În același timp, nu au fost aduse încă argumente necesare, pertinente şi credibile, care să explice această reducere a finanțării.

În condițiile în care proiectul Bugetului General Consolidat pentru 2017 prevede o creștere a cheltuielilor totale, față de 2016, de aproape 31 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creștere de peste 15% față de cheltuielile efectuate în 2016, reducerea bugetelor pentru domeniul securității naționale este nu doar nejustificată, ci total inoportună.

În privința bugetului destinat Ministerului Apărării Naţionale, deşi există o alocare suplimentară faţă de 2016, până la circa 1,5% din PIB, remarc faptul că nu sunt respectate angajamentele ferm asumate, atât de către conducerea Guvernului, cât şi a PSD, de a se asigura un buget de 2% din PIB, conform programului de guvernare şi Acordului din 2015, convenit cu întreg spectrul politic.

Atrag atenţia că această abordare privind construcţia bugetară nu dovedeşte responsabilitatea pe care, ca ţară şi ca stat, ne-o impun angajamentele politice şi instituţionale asumate, precum şi riscurile şi vulnerabilităţile existente în actualul context de securitate, regional şi internaţional.

În acest sens, asigurarea securităţii naţionale ar trebui să fie o prioritate absolută, şi nu orgoliile politice de moment. Intenţia Guvernului de a reduce aceste bugete reprezintă un gest iresponsabil şi o gravă eroare. Nu ne putem juca niciodată cu siguranţa cetăţenilor, cu securitatea României.

Reamintesc că, în baza cadrului juridic actual, proiectele de buget din domeniul securităţii naţionale trebuie să primească avizul CSAT înainte de a fi aprobate de către Guvern.

Într-o perioadă marcată de provocări multiple, de impredictibilitate, România este astăzi o ţară stabilă, sigură, recunoscută ca atare şi respectată de partenerii din NATO şi UE, o ţară care contribuie în mod real la consolidarea securităţii în regiune. Acest lucru a fost posibil şi pentru că Armata României, forţele Ministerului Afacerilor Interne, serviciile de informații și de protecție şi-au făcut datoria cu responsabilitate.

Guvernul şi întreaga clasă politică au obligaţia de a sprijini în continuare aceste eforturi. Când în joc se află interesul României, nu doar cel de azi, ci interesul nostru pe termen lung, scăderea bugetelor din domeniul securității naționale ar însemna un atentat la siguranţa românilor.

Dincolo de zona securităţii naţionale, în privinţa educaţiei şi a cercetării este esenţial ca bugetul alocat să reflecte importanţa acestor domenii pentru viitorul României, incluzând sume necesare pentru a acoperi toate creşterile de salarii şi burse anunţate, dar şi pentru a sprijini creşterea calităţii educaţiei şi a performanţei în cercetare-dezvoltare-inovare. O Românie educată necesită în primul rând acordarea atenţiei cuvenite în ceea ce priveşte alocările bugetare.”