Confidenţialitate


Inundații în Bacău și Vrancea


Inundații în Bacău și Vrancea

O rupere de nori a creat noi probleme în județele Moldovei, afectate deja de inundațiile de la începutul lunii.

La Bacău, zeci de oameni, printre care pompieri și jandarmi au avut o noapte albă.

Toată noaptea au cărat saci cu nisip și au ridicat un dig pe pârăul Bîrnat, care a depășit cota de atenție, amenințând să invadeze zona de nord a municipiului.

Iar în Vrancea, pompierii au intervenit cu motopompele pentru deblocarea DN2, invadat de ape în mai multe puncte, între Focșani și Adjud.

Județele Moldovei s-au aflat aseară sub mai multe avertizări succesive de ploi torențiale, care nu au rămas fără urmări.

În județul Bacău, pârăul Bârnat s-a umflat amenințător și a depășit cota de atenție. Pentru că exista riscul să inunde zona de nord a orașului, la fel cum s-a întîmplat în urmă cu nici 3 săptămîni, autoritățile au început supraînălțarea digului.

Pompieri, jandarmi și angajați ai Sistemului de Gospodărire a Apelor și ai primăriei au ridicat un dig din saci cu nisip în punctele nevralgice, pe cele două maluri ale pârâului.

Până dimineață au cărat și așezat sacii, însă ei sunt acolo în continuare și monitorizează zona.

Din cauza ploii drumul național dintre Bacău și Moinești a fost invadat de ape și aluviuni, pe unele porțiuni circulându-se greu, pe un singur fir.

Şi Drumul Naţional 2 a fost invadat de ape, în judeţul Vrancea, în mai multe puncte, între Focşani şi Adjud.

În zona Domneşti – Rugineşti a fost însă nevoie de intervenţia pompierilor.

Aceştia au acţionat cu motopompele, mai multe ore, ca să elibereze carosabilul de apă.

De altfel, DN2 E85 este şi la această oră acoperit cu aluviuni între Domneşti şi Rugineşti.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează