Confidenţialitate


Intră în vigoare legea care compensează detenţia în condiţii necorespunzătoare


Intră în vigoare legea care compensează detenţia în condiţii necorespunzătoare

Legea privind recursul compensatoriu, care prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, fiecare deţinut va beneficia de 6 zile considerate efectuate intră în vigoare joi.

‘Comisiile din penitenciare sunt pregătite, au făcut toate calculele pentru a vedea care dintre deţinuţi beneficiază direct de punerea în libertate, iar mâine (joi – n. red.) vor fi deţinuţi care vor fi puşi în libertate, după care tot prin intrarea în vigoare a legii foarte mulţi deţinuţi vor  dobândi beneficiul de a solicita liberare condiţionată’, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Conform legii, condiţiile necorespunzătoare se referă la cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, lipsa accesului la activităţi în aer liber și de a folosi toaleta în privat, a accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie sau a temperaturii adecvate a camerei.

Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.


Ultimele stiri
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează