Confidenţialitate


Intervenție a jandarmilor pentru aplanarea unei încăierări de stradă la Blaj | VIDEO


Intervenție a jandarmilor pentru aplanarea unei încăierări de stradă la Blaj | VIDEO

Câteva zeci de persoane au intrat în conflict, vineri, într-un cartier din orașul Blaj.

Scandalul a izbucnit inițial între două femei.

Pentru aplanarea conflictului au intervenit 30 de poliţişti şi jandarmi.

“În această după-amiază, în urma unui apel prin 112 prin care era sesizat un scandal, poliţiştii şi jandarmii din Blaj au intervenit pe strada ‘Barbu Lăutaru’ din municipiu. Iniţial, în scandal au fost implicate 4 persoane, iar ulterior, pe stradă, s-au adunat câteva zeci de persoane care au tulburat liniştea publică. Pentru aplanarea conflictului şi pentru restabilirea ordinii publice, au intervenit 30 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, iar, la scurt timp, liniştea în cartier a fost restabilită”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

15 persoane au fost duse la audieri.

“În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice”, a adăugat IPJ Alba.

Atenție! Imagini cu limbaj licențios!

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu