Confidenţialitate


Interconectorul de gaze Grecia – Bulgaria, inaugurat vineri


Interconectorul de gaze Grecia – Bulgaria, inaugurat vineri

Grecia și Bulgaria inaugurează vineri, interconectorul de gaze.

În valoare de 220 de milioane de euro, proiectul s-a lovit de mai multe obstacole administrative în ultimii ani.

Cu o lungime de 180 de kilometri, conducta va transporta gazele din orașul Komotini, din nordul Greciei, până la Stara Zagora, în Bulgaria.

România va avea de câștigat, din perspectiva diversificării rutelor şi surselor de aprovizionare, crede ministrul Energiei.

“Salut anunţul premierului grec de reactualizare a colaborării noastre în domeniul energetic, având în vedere că Grecia va deveni un nod de transport a gazului natural, care va acoperi inclusiv nevoile României”, a scris Virgil Popescu pe Facebook.

“Practic, acest interconector va asigura aprovizionarea cu gaze atât a Bulgariei, cât şi a României. Şi, desigur, noi putem să asigurăm aprovizionarea cu gaze a partenerilor noştri estici, Ucraina şi Republica Moldova”, a spus premierul Nicolae Ciucă, aflat la Atena joi.

Luna trecută, România a început extracția de gaze din Marea Neagră.

Țările Uniunii Europene caută să își reducă dependența energetică față de Rusia, care poate opri total livrările din cauza sancțiunilor economice impuse ca urmare a invadării Ucrainei.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează