Confidenţialitate


Întâlnirea istorică dintre Biden şi Putin s-a încheiat


Întâlnirea istorică dintre Biden şi Putin s-a încheiat

Întâlnirea istorică dintre preşedintele american și cel rus s-a încheiat după mai mult de 3 ore de discuţii.

Vladimir Putin a fost cel dintâi care a ţinut o conferinţă de presă, catalogând întâlnirea cu omologul său american “foarte constructivă” şi lipsită de ostilitate.

Liderul de la Kremlin i-a făcut un compliment rar celui de la Casa Albă, descriindu-l drept „om de stat cu experiență”.

“Am vorbit în detaliu timp de două ore, aşa ceva nu se poate face cu mare parte dintre politicieni”, a spus Putin.

„Este foarte diferit de președintele Trump”, a adăugat acesta.

Una dintre deciziile luate de cei doi a fost ca ambasadorii rus şi american să revină la posturi. Practic, ambele părți au fost de acord să returneze diplomații expulzați. Rusia l-a retras pentru consultări, în martie, pe ambasadorul de la Washington, Anatoly Antonov, iar ambasadorul SUA la Moscova, John Sullivan, a revenit la Washington din cauza tensiunilor bilaterale.

Un subiect dezbătut pe larg, după cum a spus Vladimir Putin, a fost posibilitatea Ucrainei de a se alătura alianței NATO.

Întrebat despre cazul disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare de aproape 6 luni, Vladimir Putin a râs, mai întâi, apoi l-a acuzat pe opozant de încălcarea în mod repetat a legilor: “Această persoană ştia că încălca legile existente în Rusia şi este un recidivist. Ştia foarte bine că era dat în urmărire, dar a revenit în Rusia în mod deliberat pentru a fi arestat. A făcut ce a vrut”, a spus Putin.

Joe Biden a spus că a pus accentul asupra drepturilor omului în cadrul reuniunii, inclusiv asupra situaţiei a doi deţinuţi americani în Rusia, ”închişi pe nedrept” în opinia sa.

Liderul de la Casa Albă va continua să îşi exprime îngrijorarea faţă de cazuri precum cel al opozantului rus Aleksei Navalnîi.


Ultimele stiri
SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG care ar trebui să scadă prețul carburanților, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…