Confidenţialitate


Institutul Naţional pentru Fizica Pământului: Cutremurul din noaptea de marți spre miercuri a avut o magnitudine de 5,3


Institutul Naţional pentru Fizica Pământului: Cutremurul din noaptea de marți spre miercuri a avut o magnitudine de 5,3

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 s-a produs azi-noapte, la ora 1 și 20 de minute în zona Vrancea, la o adâncime de 98 de km. Cele mai apropiate localităţi de epicentru au fost Nereju, Paltin şi Valea Neagră.

Cutremurul a fost resimțit în mai multe orașe, inclusiv în București, Brașov, Suceava și Iași, dar mai ales în sud-estul României. Mulți români au povestit cum au simțit seismul pe internet.

 Institutul Naţional pentru Fizica Pământului a revizuit în această dimineață pentru a doua oară magnitudinea, la 5,3 – față de 5,4 și 5,2 anterior. Seismul a fost resimțit, de asemenea, în Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov a anunţat, azi-noapte, imediat după cutremur că nu s-au înregistrat apeluri la numărul unic de urgență 112 din partea populaţiei. În centrul vechi al capitalei a fost trimis, însă, un echipaj pentru verificări pentru că în zonă se află multe clădiri cu risc seismic.

 


Ultimele stiri
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Trei zile de doliu național în Spania, după tragedia feroviară în care și-au pierdut viața 68 de oameni…

De ce vrea ministrul Sănătății audit la CNAS. Alexandru Rogobete acuză nereguli la plata facturilor către spitale: „prima…

Alimentele viitorului: 67% dintre români spun că nu sunt suficient de informați, arată un studiu al Comisiei Europene

SONDAJ: Care sunt cele mai de interes teme pentru tinerii europeni. Pacea, securitatea și locurile de muncă, pe…

CSM a publicat indemnizaţiile judecătorilor, după decizia recentă a CEDO. Cât câștigă un judecător în funcție de vechime…

Piața Victoriei. Cât de aproape este sistemul de sănătate de un blocaj? Invitat este ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

PNL acuză PSD că evită dezbaterea despre situația financiară a țării. Ce reproșează liberalii | AUDIO

Black Friday 2026: cum să te ferești de fraude online. Sfaturile DNSC pentru cumpărători | AUDIO

Forumul Mobilității Sustenabile 2026, pe 12 noiembrie, la București. Inteligența artificială și viitorul industriei auto, pe agendă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează