Confidenţialitate


Instanța Supremă vrea să sesizeze Curtea de Justiție a UE în dosarul lui Constantin Niță


Instanța Supremă vrea să sesizeze Curtea de Justiție a UE în dosarul lui Constantin Niță

Judecătorii Instanței Supreme intenționează să trimită la Curtea de Justiție a Uniunii Europene trei întrebări în dosarul fostului ministru al Energiei, Constantin Niță.

În primul rând, magistrații Înaltei Curți încearcă să afle dacă decizia Curții Constituționale privind completurile specializate de judecători încalcă sau nu o directivă europeană privind combaterea spălării  banilor și o directivă privind combaterea fraudelor

„Articolul 19, alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 325, alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 4 din Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prin mijloace de drept penal, elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătorești, Curtea Constituțională a României, care impune trimiterea spre rejudecare a cauzelor de corupție soluționate într-o perioadă determinată și care se află în faza apelului, pentru neconstituirea la nivelul instanței supreme de completuri de judecată specializate în această materie, deși recunoaște specializarea judecătorilor care le-au compus”, este prima întrebare.

A doua întrebare către Curții de Justiție a UE se referă la art. 2 din Tratatul privind UE și la art. 47 alin. 2 din Carta drepturilor fundamentale ale UE. Întrebarea este dacă acestea trebuie interpretate în sensul că se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătorești „a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secții a instanței supreme (completuri compuse din judecători în funcție, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiția specializării solicitată pentru a promova la secția penală a instanței supreme)”.

O altă întrebare cu care Înalta Curte de Casație și Justiție vrea să sesizeze CJUE este aceea dacă „aplicarea prioritară a dreptului UE trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional, pronunțată într-o sesizare vizând un conflict contituțional, obligatorie în dreptul național”.

După ce Curtea Constituțională a României a stabilit că aceste completuri de 5 judecători s-au constituit ilegal, mai multe procese au fost rejudecate, cum sunt cele ale foștilor miniștri Elena Udrea și Darius Vâlcov, dar și procesul fostului ministru al Energiei, Constantin Niță.

De altfel, după 6 luni petrecute în închisoare, acesta a fost eliberat pe 19 decembrie 2018. Executarea pedepsei sale a fost suspendată, ca urmare a deciziei Curții Constituționale privind compoleturile de judecători.

Avocatul fostului ministru Constantin Niță a spus, în instanță, că nu este de acord cu trimiterea întrebărilor către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în schimb procurorul DNA a precizat că această cerere este admisibilă.

Constantin Niță fusese condamnat la 4 ani de închisoare, în iunie 2018, pentru trafic de influență. El i-ar fi cerut omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia cu Primăria Iaşi.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează