Confidenţialitate


Instanța Supremă judecă cererea lui Vasile Blaga de ridicare a controlului judiciar


Instanța Supremă judecă cererea lui Vasile Blaga de ridicare a controlului judiciar

Judecătorii Instanței Supreme judecă marți cererea senatorulu Vasile Blaga de ridicare a controlului judiciar în dosarul în care procurorii DNA Ploiești îl acuză de trafic de influență.

 

Anchetatorii susțin că în perioada 2011-2012, Blaga ar fi primit în trei rânduri, printr-un interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul primar Gheorghe Ştefan.

Fostul copreședinte liberala fost luni la Secţia 1 de Poliţie, unde trebuie să se prezinte în zilele de luni şi marţi, la ora 09.00, după ce a fost plasat sub control judiciar.

Întrebat dacă ar fi primit banii, Blaga a negat și a precizat că orice alte informaţii despre dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă va da doar în faţa instanţei, unde îşi va susţine nevinovăţia.

 

Senatorul Vasile Blaga este sub control judiciar din 28 septembrie, când procurorii anticorupție  au început urmărirea penală în cazul său, pentru trafic de influenţă.

În aceeaşi zi, Vasile Blaga a anunţat că, în urma acuzaţiilor care i-au fost aduse de către DNA Ploieşti, îşi depune demisia din funcţia de copreşedinte al PNL şi şef al campaniei partidului la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

 


Ultimele stiri
Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează